Miercuri,
27.10.2021
Cer Senin
Acum
0°C

VIDEO A început lărgirea la patru benzi a DN7 între Tălmaciu și Boița. Proiectul va bifa un record național

VIDEO A început lărgirea la patru benzi a DN7 între Tălmaciu și Boița. Proiectul va bifa un record național

Reprezentanții Companiei de administrare a infrastructurii anunță începerea lucrărilor de lărgire la patru benzi a unei porțiuni din DN7, între Tălmaciu și Boița. Lucrarea are termen de finalizare vara anului viitor.

Un amplu sistem de semnalizare a lucrărilor a fost amplasat în zona dealului dintre Boița și Tălmaciu, acolo unde constructorii de la Geiger Transilvania au deschis șantierul de lărgire a drumului între cele două localități. În această zonă lucrările vor duce la bifarea unui record la nivel național, deoarece pentru a putea fi lărgit drumul la patru benzi este nevoie de realizarea unui zid de sprijin. Iar soluția aleasă prin proiect a fost aceea a unui zid de gabioane care, în final, va avea o înălțime de aproximativ 22 de metri. Este vorba de cea mai înaltă structură de acest gen construită în România.

”Extinderea la patru benzi vizează un tronson de aproximativ trei kilometri și va contribui la fluidizarea traficului în această zonă care conține tronsoane în pantă și creează dificultăți mai ales pentru autovehiculele de mare tonaj. Lucrările vor fi finalizate în vara anului viitor”, anunță reprezentanții Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere, beneficiarii lucrărilor. Valoarea contractului este de aproximativ 22 de milioane de lei.

Proiectul inițial de lărgire a DN7 între Boița și Tălmaciu prevedea efectuarea de lucrări pe o lungime de aproximativ 3,9 km. Doar că, între timp, în zonă au fost demarate și lucrările de construire a autostrăzii dintre Sibiu și Boița, în cadrul cărora este prevăzută și amenajarea unui sens giratoriu înainte de Boița (din direcția Sibiu), prin intermediul căruia să fie făcută legătura între autostradă și DN7. Practic, amenajarea acestui sens giratoriu și a celorlalte benzi de circulație se suprapunea peste o parte din proiectul de lărgire a DN7.

Iar cum lucrările la autostrada Sibiu – Boița sunt finanțate din fonduri europene, autoritățile au decis scoaterea unei porțiuni de aproximativ un kilometru din contractul cu cei de la Geiger, porțiune care să fie extinsă la patru benzi în cadrul contractului cu cei de la Porr Construct (societatea care construiește porțiunea de autostradă).

În final, până la Veștem

Lărgirea DN7 la ieșirea din defileul Oltului către Sibiu este un proiect început de mai mulți ani, pe etape. După lucrările finalizate din Lazaret până la intrarea în Boița și după cele începute acum între Boița și Tălmaciu, autoritățile responsabile de infrastructură au în plan intervenții și între Tălmaciu și Veștem. Pe această porțiune, însă, proiectele realizate până în prezent au în vedere mărirea numărului de benzi de la două la trei.

Sursa foto: CNAIR

Vizualizari: 5985

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Mister 69

Acum 1 an

Nu mai inteleg nimic. Pentru ce mai fac aceasta largire daca se face autostrada tot pana la Boita? De ce nu fac in zone de dupa Boita.....sau sa faca acest tronson dupa ce largesc toata Valea oltului. Cine spala niste bani?
Raspunde

R .

Acum 1 an

Puteau largi Hula Bradului la 3 benzi si cred ca era mai avantajos pentru trafic, pana gata astia de largit drumul termina ceilalti autostrada
Raspunde

Praf In ochi

Acum 1 an

Pai asta e calitatea companiei de drumuri sa complice in loc sa simplifice. Minunea asta se face pentru ca, din cate am vazut pe planurile autostrazii in executie Sibiu-boita, nu exista legatura la zona ‘post control’ , adica intersesctie vestem, talmaciu si dn spre bv cu autostrada!!! Sper sa ma insel, dar daca nu vor face o leg a autostrazii cu dn in acea zona, este o mare prostie...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus