Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Din cauza pandemiei, AIOS amână Gala prin care acorda titlul de Ambasador al Sibiului

Din cauza pandemiei, AIOS amână Gala prin care acorda titlul de Ambasador al Sibiului

Deși Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) a început pregătirile pentru organizarea evenimentului Gala AIOS, proiect realizat anual în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu, veștile din ultimele zile privitoare la numărul de îmbolnăviri cu Sars-Cov-2 din Sibiu obligă organizatorii să amâne evenimentul pentru anul 2021.

Ținând cont de contextul actual și de faptul că proiectul Gala AIOS, prin natura lui, implică adunări de public și socializare și, de asemenea, prezența dnei primar Astrid Fodor ce ar trebui să ofere distincția de Ambasador al Sibiului, organizatorii au luat decizia de a anula evenimentul de la sfârșitul acestui an, motivând că sănătatea participanților este primordială.

Anul 2020 a fost un an dificil atât pentru sibieni cât și pentru întreaga lume și, probabil, tocmai de asta titlul onorific de Ambasador al Sibiului ar fi trebuit să fie oferit celor ce au contribuit semnificativ pentru a trece cu bine peste această perioadă nedorită. Ori, de ce nu, actori, sportivi și manageri de instituții ar trebui să știe că sibienii văd efortul lor de a rămâne alături de oameni chiar și atunci când sălile de spectacole sunt închise. Totuși, considerăm că sănătatea noastră, a tuturor, este mai importantă, urmând să reluam proiectul Gala AIOS în anul 2021, dacă condițiile ne vor permite.” spune Tudor Șt. Popa, președintele AIOS.

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului a mai desemnat în trecut titlul de „Ambasadori ai Sibiului” dnei. Maria Moga (2019 - doamna cărților), dnei. Ortrun Rhein (2018 - directoarea Centrului de Îngrijiri Paleative Hospice „Dr. Carl Wolff”), dlui. Mircea Bulboacă (2016 – om de afaceri), Lia și Dan Perjovschi (2015 – artiști), Emil Hurezeanu (2014 – jurnalist) și fostului consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach (2013).

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), inițiatoarea proiectului Gala AIOS prin care se oferă anual distincția de Ambasador al Sibiului, funcționează din anul 2010 și și-a propus să devină continuitoarea asociației cu același nume, înființată în anul 1879. Atunci, mai mulţi oameni de afaceri si intelectuali ai Sibiului, cu toţii parte a elitei locale, înfiinţează „Societatea pentru Înfrumuseţarea Oraşului”. Scopul acestei Societăţi era de a ajuta administraţia prin proiecte diverse și lobby. Din cadrul AIOS fac pare oameni de afaceri, cercetători, profesori, avocaţi, politicieni, jurnalişti, arhitecți ş.a.

Gala AIOS a fost organizată anual în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu, următorul eveniment urmând să aibă loc în anul 2021.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1083

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus