Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
22°C

Aproximativ 32 de paturi în plus pentru pacienții de COVID 19 în spitalele din Sibiu și Mediaș

Aproximativ 32 de paturi în plus pentru pacienții de COVID 19 în spitalele din Sibiu și Mediaș

Primul din cele două pavilioane modulare de la Spitalul Județean de Urgență Sibiu urmează să fie deschis pentru bolnavii de COVID, anunță autoritățile. Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, structura modulară va fi recepționată de comisia de recepție, joi, 15 octombrie. Dacă se va primi avizul epidemiologic, atunci structura va putea fi folosită. Este vorba despre 12 paturi pentru bolnavii de COVID-19.

„Structura nou construită este în spatele Blocului Operator în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu. Sunt două structuri modulare. Vom deschide prima structură unde vor fi 12 paturi. Noi deja am și creat circuitele și vom trimite adresa către DSP, astfel încât să fie avizată din punct de vedere epidemiologic. În prima etapă vor fi 12 paturi. În cealaltă structură sunt 30 de paturi. Vor fi deschise pe rând, în funcție de evoluție”, a spus dr. Liliana Coldea, managerul Spitalului Județean Sibiu.  

Paturi în plus pentru cei diagnosticați cu noul coronavirus vor fi și într-un corp de clădire al Spitalului Municipal din Mediaș.

„La Spitalul Municipal din Mediaș, clădirea destinată bolnavilor de COVID 19 va fi pusă în funcțiune probabil săptămâna viitoare. Acolo vor funcționa între 17 și 20 de paturi, în funcție de cum se vor respecta anumite circuite”, spune dr. Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1483

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus