Joi,
27.11.2025
Innorat
Acum
6°C

O sibiancă pictează mobilă în stil săsesc, la 18 ani. „Îmi doresc să împărtășesc meșteșugul și altor tineri”

O sibiancă pictează mobilă în stil săsesc, la 18 ani. „Îmi doresc să împărtășesc meșteșugul și altor tineri”

O elevă de liceu din Sibiu și-a descoperit vocația încă de la o vârstă fragedă. Inspirată de învățătoarea care, încă de pe când avea doar 7 ani, a învățat-o să picteze, Daria Valentina Muntean a știut că asta vrea să facă și ea când va fi mare – să îi învețe pe micuți acest frumos meșteșug.

Daria preia comenzi pentru mobilier pictat în stil săsesc, în Sibiu. Pictura a descoperit-o la vârsta de 7 ani, datorită învățătoarei ei, de asemenea pasionată de acest meșteșug. De-a lungul anilor, tânăra a participat la fiecare ediție a Olimpiadei Meșteșugurilor Artistice Tradiționale, la care a luat premiul I în repetate rânduri, perfecționându-și tehnica. Așa se face că acum, la 18 ani, sibianca preia comenzi mari pentru pictat mobilier.

„Am luat premiul I mai mulți ani la rând, am participat la ateliere cu copii, în Muzeul ASTRA verile trecute, iar obiectele mele se pot cumpăra din galeriile de artă ale muzeului. Doritorii pot să facă și comenzi, pe care le onorez cu bucurie. Pictez cu mult drag pentru cine dorește. Partea financiară a venit de la sine. Nu mi-am propus să fac bani din asta, ci pur și simplu mi-a plăcut să pictez. Acum studiez la Pedagogic, în clasa a XII-a, pe profilul învățător-educator. Îmi doresc să împărtășesc meșteșugul acesta și altor tineri”, spune Daria.

Tânăra pictează îndeosebi în stil săsesc, însă mărturisește că a onorat și comenzi cu altă tematică, arareori.

„Dat fiind faptul că eu pictez mobilier în stil săsesc, am avut onoarea de a picta mai mult aceste motive. Puține au fost comenzile cu alte motive. Vara aceasta am avut o comandă destul de mare – am avut de lucru în jur de o lună, de dimineața până seara – am făcut mobilier pentru câteva dormitoare, constând în paturi, dulapuri, noptiere și au fost frumoase la final, spun eu.”

Clienții au fost plăcut surprinși tocmai pentru că are o vârstă fragedă și încă este în formare, spune ea. „Cred că au avut încredere în mine și au în continuare.”

Câteva zeci de mii de lei, pentru ustensile

De-a lungul anilor, cu ajutorul părinților, Daria a reușit să investească în pasiunea ei câteva zeci de mii de lei. Spune că nu ține minte exact câți bani s-au dus dar, în principal, la fiecare olimpiadă sau comandă făcută, trebuia să aloce măcar 50 de lei pentru ustensile și toate cele necesare. Din punct de vedere financiar însă, investiția cea mare încă nu a fost făcută. Acela e un vis pe care își dorește să îl transforme în realitate în viitor.

„Am investit pentru ustensile, culori, însă pe viitor mi-aș dori să îmi creez un atelier în care pot lucra mult mai bine și mi-aș dori să îndrum și alți copilași.”

Deocamdată locuiește cu părinții, despre care spune că au susținut-o necondiționat și încă o fac. Mai mult, întreaga casă părintească este animată de picturile Dariei.

„Eu locuiesc acasă, cu părinții încă, la Sadu, iar acolo și lucrez deocamdată. Ai mei m-au susținut încă de la început, vin cu mine peste tot. Am doi oameni în spatele meu care mă sprijină. În fiecare colțișor al casei este câte ceva pictat de mine”, spune tânăra.

Creațiile Dariei pot fi admirate pe pagina oficială de Facebook a micii ei afaceri - Picturi săsești - Muntean Daria. Tot aici puteți să luați legătura cu tânăra artistă pentru a face o comandă.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus