Joi,
03.12.2020
Cer Senin
Acum
-3°C

Peste 300 de infecții nozocomiale raportate de spitalul județean de la începutul anului

22 Octombrie 2020 15:17

Peste 300 de infecții nozocomiale raportate de spitalul județean de la începutul anului

Încă de săptămâna trecută presa de la nivel național a adus în atenția autorităților că majoritatea Direcțiilor de Sănătate Publică din țară au raportat zero cazuri de infecții nozocomiale la nivelul spitalelor din țară care se ocupă de bolnavii COVID. După ce președintele României, Klaus Iohannis, a cerut explicații Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru a cerut o evaluare a tuturor cazurilor de infecţii nosocomiale, pentru fiecare spital în care au fost focare de COVID-19. Spitalul Județean din Sibiu este unul din puținele spitale care a raportat, la zi, aceste cazuri.

Spitalul Județean din Sibiu se află printre puținele spitale din țară care au raportat, la zi, infecțiile nozocomiale, infecții asociate asistenței medicale. Astfel, de la începutul anului și până în prezent, în această unitate spitalicească au fost raportate 309 astfel de infecții. Dr. Liliana Coldea, managerul instituției spune că numărul infecțiilor a fost mai mic față de anul trecut, factorul principal fiind închiderea unor pavilioane ale spitalului și folosirea acestora pentru bolnavii de COVID.  

„Raportarea acestor infecții este obligația spitalului, ceea ce s-a și făcut, s-au raportat toate infecțiile asociate asistenței medicale. Numărul de anul acesta este mai mic, comparativ cu cel din anul trecut datorită faptului că, o perioadă de timp, pavilioane ale spitalului au avut doar activitate exclusiv pentru pacienții COVID pozitiv și atunci acest număr de infecții a fost mai mic ca cel din anii trecuți”, a declarat medicul Liliana Coldea.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții spitalului, anul trecut au fost raportate 482 de infecții nozocomiale.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus