Marți,
30.12.2025
Ninsori Usoare
Acum
-3°C

Autoritățile au aplicat sancțiuni de peste 38.000 de lei, ieri, în Sibiu 

Autoritățile au aplicat sancțiuni de peste 38.000 de lei, ieri, în Sibiu 

151 forțe ale poliției și poliției locale au desfășurat ieri acțiuni de verificare mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, ocazie cu care au aplicat peste 173 sancțiuni contravenționale și mai multe avertismente scrise. Totodată, inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au aplicat amenzi de 13.000 de lei.

Autoritățile au verificat 1.950 de persoane, 88 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 43 mijloace de transport, din care 42 mijloace de transport public în comun, ocazie cu care au aplicat 162 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.615 lei, din care 147 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris cinci conducători auto și șase pasageri pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii.

Polițiștii locali sibieni au verificat 316 de persoane și au aplicat 11 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție.

20 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea - au fost aplicate 5 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Totodată, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au efectuat 7 controale independente în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-au identificat 2 nereguli pentru care au fost aplicate avertismente. 

Tot ieri, inspectorii DSVSA au efectuat 15 controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu, precum si la un transportator de animale vii. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.000 lei pentru depozitare necorespunzătoare a produselor precum și pentru transport animale vii cu mijloc auto neînregistrat sanitar veterinar.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus