Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Colectiv - 5 ani. Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor incendiului

Colectiv - 5 ani. Preşedintele Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor incendiului

Preşedintele Klaus Iohannis depune vineri o coroană de flori în memoria victimelor incendiului de acum 5 ani de la Clubul Colectiv.

Tot vineri este aşteptat ca şeful statului să promulge legea privind acordarea de tratament medical pe toată durata vieţii supravieţuitorilor tragediei de la Colectiv, scrie Agerpres.

"Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici. Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi (...) exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit", a anunţat şeful statului, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Pe 14 octombrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma incendiului de la Clubul Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii pe toată durata vieţii acestora.

64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. 

foto presidency.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1077

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus