Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
18°C

Compania AZETS: De ce l-am adoptat pe PETrică?

Compania AZETS: De ce l-am adoptat pe PETrică?

Am ales să ne implicăm în proiectul demarat de Turnul Sfatului, pentru că dorim să atragem atenția asupra efectelor nocive pe care deșeurile le au asupra mediului înconjurător. Cum putem să facem acest lucru într-o societate în care „oamenii mari” sunt preocupați cu alte probleme și griji? Povestim cu copiii despre colectarea selectivă a deșeurilor, și astfel avem încredere că aceste lucruri vor ajunge la adulți prin cei mici. Educarea ecologică a copiilor cu siguranță ne va aduce tuturor un beneficiu pe viitor. Conștientizarea acestei probleme și luarea măsurilor care sa aibă rezultate vizibile și imediate vor ajuta generațiile viitoare să se bucure de o planetă curată.

De aceea, suntem prezenți în acest proiect adoptându-l pe PETrică, un erou al deșeurilor, un personaj simpatic, pe care suntem siguri că cei mici îl vor îndrăgi.

Considerăm că unul dintre cele mai nocive materiale, utilizate zilnic sub diverse forme, este plasticul. Se fabrică ușor, dar se descompune foarte greu. Este necesar de minim 500 de ani ca acest material să se descompună natural. PET-ul este un material rezistent și, din fericire, reciclabil! Ce se poate obține din ambalajele reciclate? PET și poliesterul textil sunt, de fapt același material, doar că altfel prelucrat. Cam 60% din producția mondială de PET/poliester din surse naturale este utilizată la fibrele textile. De exemplu, din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor, iar din 50 de PET-uri se poate face un pulover.  Pot fi confecționate tapiţerii, jucării, pâsle pentru industria textilă, industria auto, folie industrială, benzi, noi ambalaje PET alimentare şi nealimentare etc. Avantajele produselor realizate din plasticul reciclat constau într-un cost de fabricaţie mult mai ieftin faţă de cele realizate din materii prime. Este îmbucurător faptul că tot mai multe companii de haine fabrică articole vestimentare provenite din pet-uri reciclate, promovând și încurajând astfel reutilizarea materialelor plastice.

Anual, industria ambalajelor din PET consumă peste 150 de miliarde de litri de țiței, suficient cât să asigure benzină pentru o jumătate de milion de mașini, timp de un an întreg! Vă dați seama câte resurse naturale putem economisi dacă plasticul pe care-l utilizăm zi de zi ajunge la locul potrivit?! Imaginați-vă câte vietăți pot fi salvate de la pieire prin simplu fapt că sortăm și reciclăm corect produsele pe care le consumăm!

Dacă copiii vor cunoaște de la o vârstă fragedă ce înseamnă consumare, sortare, reciclare și cum aceste procese pot ajuta mediul înconjurător, atunci vor fi mai responsabili și conștienți când vor merge la cumpărături sau când vor arunca gunoiul. Doar prin astfel de acțiuni și proiecte este posibil creșterea unor generații care vor reuși să reducă poluarea și să protejeze mediul înconjurător. Pas cu pas avem grijă de viitorul nostru și al copiilor noștri!

Acest material a fost publicat în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus