Luni,
29.04.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Faceți cunoștință cu cei cinci super-eroi ai reciclării: Tanti Rezi, Miticlă, PETrică, Mărie-Hârtie și BIOrel

Faceți cunoștință cu cei cinci super-eroi ai reciclării: Tanti Rezi, Miticlă, PETrică, Mărie-Hârtie și BIOrel

„Și în gunoi sunt super-eroi!”: cei mai tineri dintre sibieni au nu mai puțin de cinci ajutoare de nădejde care să îi ghideze în regulile de colectare selectivă a deșeurilor.

Pentru a determina sibienii să reducă la maxim cantități de deșeuri pe care le aruncă în recipientele negre, autoritățile au decis ca doar pentru deșeurile reziduale să mai fie percepute taxe. Restul deșeurilor reciclabile sunt ridicate și transportate fără că sibienilor să le fie cerut un leu.

Pentru a ajuta sibienii să rețină simplele reguli ale colectării selective, a fost lansată campania ”Și în gunoi sunt super-eroi!”. Cele cinci personaje - Tanti Rezi, Miticlă, PETrică, Mărie-Hârtie și BIOrel – au fiecare rolul lor în această poveste. 

Cei cinci super-eroi participă la numeroase evenimente din Sibiu

Aceste personaje chiar există, s-au întâlnit și se vor mai întâlni cu sibienii, mai ales cu cei mai tineri.

PETrică. Fantastic! Galbenul e plastic

PETrică e unul din cei mai ocupați super-eroi. Și asta deoarece rolul său este să convingă sibienii să colecteze cât mai atent și cât mai mult plastic. Și asta deoarece plasticul este ”aproape peste tot”. Iar înainte ca produsele din plastic să devină deșeuri, este nevoie de o cantitate impresionantă de energie pentru a fi create: anual, aproximativ 4% din consumul total de energie este alocat doar producției de plastic. Reciclarea acestui tip de produse duce la economisirea unor cantități importante de petrol, gaze naturale și apă, utilizate în procesul de producție.

Ca termen de comparație, merită amintit că reciclarea unei singure sticle de plastic economisește suficientă energie pentru alimentarea unui bec de 60W timp de șase ore. Tot ca punct de reper, prin reciclarea unei tone de sticle de plastic este evitată poluarea aerului cu 1,5 tone de emisii de carbon (echivalente arderii a peste 450 de litri de combustibil). Deșeurile de plastic sunt reciclate în recipientele de culoare galbenă, destinate și deșeurilor din metal.

Deșeurile reciclabile de care este responsabil PETrică:

- recipiente de plastic pentru băuturi (PET) și cele ale produselor lactate

- recipientele produselor cosmetice și detergenților

- caserole de plastic și polistiren, farfurii de plastic și pungi de plastic

- pungi și folii de plastic folosite ca ambalaje

- dopuri metalice

- cutii de metal și alte recipiente metalice

- doze și ambalaje din aluminiu

Toate aceste deșeuri se depozitează în recipientele de culoare galbenă

Mărie Hârtie. Mare șmecherie: Albastru e hârtie!

Cu toate că hârtia este un material biodegradabil, reciclarea acesteia are un impact pozitiv semnificativ asupra mediului. Atât prin faptul că se reduce cantitatea de material lemnos exploatat din păduri, cât și datorită faptului că pentru producția de hârtie din deșeuri reciclate consumă cu aproximativ 40% mai puțină energie decât producția din fibră nouă. În medie, deșeurile din hârtie pot fi reciclate de cel mult patru ori.

Mărie-hârtie este super-eroul care, la Sibiu, este responsabil de deșeurile din hârtie și carton. Deșeuri care trebuie depozitate în recipientele de culoare albastră.

Deșeurile de care este responsabilă Mărie - Hârtie:

- ziare, reviste, pliante și cataloage de prezentare, cărți vechi de telefon;

- hârtie tipărită și corespondență veche, plicuri, agende și caiete vechi;

- ambalaje de hârtie și carton curate (de la mâncare, de la cosmetice, de la îmbrăcăminte și încălțăminte);

- ambalajele de carton de la lapte sau sucuri de fructe;

- hârtie de împachetat folosită;

- cartoane de ouă;

- pungi de hârtie care nu mai pot fi folosite;

- tuburile de la prosoapele de bucătărie din hârtie și de la hârtia de toaletă;

- farfurii și pahare de unică folosință folosite (dacă nu sunt foarte murdare).

Miticlă. Știe orice bunică: verdele e sticlă!

Miticlă are un rol foarte important în colectarea selectivă a deșeurilor. El este responsabil de deșeurile din sticlă. Care – la fel ca și deșeurile metalice, cum ar fi aluminiul, de exemplu – pot fi reciclate la infinit, fără a-și pierde proprietățile (cum este în cazul hârtiei și a plasticului).

Problema cu deșeurile din sticlă este că sunt, practic, indestructibile, fiind printre cele mai rezistente deșeuri produse de oameni: este estimează că pentru a se descompune sticla are nevoie de aproximativ un milion de ani. Adică mult mai mult decât plasticul. Tocmai de aceea, rolul lui Miticlă este unul foarte important, de a convinge cât mai mulți sibieni să recicleze și sticla.

Deșeurile de care este responsabil Miticlă

- Sticlă alba, maro și verde;

- Borcane și sticle fără capac;

- Alte obiecte din sticlă.

BIOREL. Admirabil: Maro e biodegradabil

Printre categoriile de deșeuri pe care le ignoră cel mai mult sibienii este cea a deșeurilor biodegradabile. Și asta în ciuda faptului că reprezintă cea mai mare parte din gunoiul menajer produs într-o gospodărie. Sunt deșeuri pe care le generăm zilnic și care, prin descompunere, sunt transformate în îngrășământ (compost).

Tocmai de aceea BIOrel are o misiune importantă, de a convinge sibienii să sorteze separat și deșeurile biodegradabile.

Deșeurile de care este responsabil BIOrel:

- resturi de fructe şi de legume proaspete sau gătite;

- resturi de pâine şi cereale;

- zaţ de cafea/resturi de ceai;

- păr şi blană;

- haine vechi din fibre naturale (lână, bumbac, mătase) mărunţite;

- coji de ouă;

- coji de nucă;

- cenuşă de la sobe (când se arde numai lemn);

- rumeguş, fân şi paie;

- resturi vegetale din curte (frunze, crengi şi nuiele mărunţite, flori);

- plante de casă;

- bucăţi de lemn mărunţit;

- ziare, hârtie, carton mărunţite, umede şi murdare.

Toate aceste deșeuri trebuie depozitate în recipientele de culoare maro.

Tanti Rezi: Îți ia bani din buzunar. Negrul e rezidual!

Deșeurile reziduale sunt cele mai ”rele”. Nu doar pentru că sunt singurele pentru care trebuie plătite ridicarea și transportul, dar și pentru că sunt depozitate în gropile de gunoi, unde ajung să polueze sute și mii de ani la rândul.

Tocmai de aceea, Tanti Rezi este personajul de care trebuie să ia seama toți cei care sortează deșeurile: pentru că Tanti Rezi se ocupă de deșeurile reziduale, care se depozitează în recipientele negre. Acolo unde ar mai trebui să ajungă doar deșeurile care nu intră în celelalte categorii reciclabile sau în cea a biodegradabilelor.

Deșeurile de care este responsabilă Tanti Rezi

- resturi de carne şi peşte, gătite sau proaspete;

- resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frişcă);

- ouă întregi;

- grăsimi animale şi uleiuri vegetale (în cazul în care nu se colectează separat);

- excremente ale animalelor de companie;

- scutece/tampoane;

- cenuşă de la sobe (dacă se ard şi cărbuni);

- resturi vegetale din curte tratate cu pesticide;

- lemn tratat sau vopsit;

- conţinutul sacului de la aspirator;

- mucuri de ţigări;

- veselă din porţelan/sticlă spartă, geamuri sparte.

Acest material a fost publicat în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vă vorbească despre deșeuri”

Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda comunității

Proiect sprijinit de 

 

Parteneri

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus