Nu a rezistat decât 24 de ore recordul de infectări cu SARS-CoV-2 anunțat de autoritățile sibiene în cursul zilei de vineri. Sâmbătă, a fost anunțat un nou număr record, ca urmare a unei creșteri de 13 procente a numărului de sibieni descoperiți a fi bolnavi cu SARS-CoV-2.
În ziua cu 12 persoane despre care autoritățile spun că au decedat ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2, numărul noilor cazuri de Covid-19 descoperite în ultimele 24 de ore în județul Sibiu a ajuns la 472 (comparativ cu cele 416 de noi cazuri anunțate vineri și, respectiv, cele 340 anunțate în cursul zilei de joi).
În total, în acest moment, în statisticile autorităților sunt 1.271 de sibieni bolnavi de Covid-19. Dintre aceștia, în spital se află 360, cu mai bine de 20 față de ziua precedentă. În creștere este și numărul celor internați în secțiile de terapie intensivă, unde acum sunt 20 de persoane cu Covid-19. Instituția Prefectului anunță că în rândul celor care au ajuns pe paturile din secțiile ATI se numără și un minor, aflat în stare gravă de mai multe zile.
În ceea ce privește împărțirea pe categorii de vârstă ale noilor cazuri de Covid-19, se observă o creștere semnificativă a numărului de infectări în rândul populației active.
Categoriile de vârstă ale ultimelor 472 de cazuri
- 0 - 18 ani 14 persoane.
- 19 – 29 de ani - 50 persoane
- 30 – 39 de ani - 93 persoane
- 40 – 49 de ani - 112 persoane
- 50 – 59 de ani - 106 persoane
- 60 – 69 de ani - 54 persoane
- 70 – 79 de ani - 26 persoane
- 80 – 89 de ani - 17 persoane
Sursa informațiilor: Instituția Prefectului Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: record , COVID-19 , Sibiu , sars-cov-2
Vizualizari: 3464


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Gabi
Acum 3 ore
Un sibian vero
Acum 4 ore
In marginime, ciuma galbena rezista
Acum 4 ore
Urma scapa TURMA
Acum 5 ore
@5