Hotărârea de Guvern 935/2020, intrată azi în vigoare la nivel național prevede ca terasele care funcționează în baza legii fumatului să rămână deschise, indiferent de incidența cumulată în ultimele 15 zile. Așadar, propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu este respinsă, autoritățile locale preferând să aplice prevederile propuse la nivel național. ”De azi a intrat în vigoare HG 935, care completează Hotărârea Guvernului nr. 856/2020, astfel că s-au luat măsuri echivalente cu ce am propus noi, este o carantină parțială a localităților”, a explicat subprefectul Rareș Macrea. ”14 zile este cel mai rapid termen când vom vedea efectele acestor măsuri”, a adăugat subprefectul.
Autoritățile locale au propus săptămâna trecută închiderea teraselor, interzicerea accesului în parcuri după ora 22, închiderea locurilor de joacă din mall, interzicerea organizării de târguri și oboare și interzicerea servirii mesei în mall-uri, permițând-se doar preluarea preparatelor și consumarea loc la domiciliu.
Terasele rămân însă deschise, conform hotărârii publicate vineri în Monitorul Oficial și care de astăzi a intrat în vigoare.
Care sunt masurile care au intrat în vigoare:
Purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice deschise.
Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții motivate de: deplasarea în interes profesional; deplasarea pentru asistență medicală; pentru persoanele care sunt în tranzit sau efectueaza călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Activitatea restaurantelor este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spatiului și în intervalul orar 6,00-23,00, în judetele/localitățile unde incidența cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori.
Activitatea restaurantelor este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egala cu 3/1.000 de locuitori.
Activitatea restaurantelor este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;
Aceste prevederi se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
Rămân deschise terasele care nu au acoperiș și care nu sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și cu participarea a maximum șase persoane la o masă, daca sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară
Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: hotarare , Sibiu , restaurante , coronavirus , terase
Vizualizari: 3280
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Verzii?
Acum 2 ore
Un român
Acum 3 ore
Xman
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel