Dan Perjovschi a deschis astăzi o expoziție personală la New York, în care, prin arta sa, tratează problemele actuale din SUA – atât situația medicală, cât și cea politică. Totodată, vor fi de vânzare măști personalizate cu unul dintre desenele artistului sibian.
În cadrul expoziției pot fi admirate desene despre virus, proteste și mișcarea BLM (n. red. Black Lives Matter). „Expoziția a început cu un cuvânt înainte (un soi de teaser) pe geamul galeriei unde odată la două zile sau în fiecare zi era montat un desen al meu. Expoziția se numește The Nighmare it was/ The Nighmare it is - se referă și la situația politică și la cea medicală, America fiind centrul infecțiilor Covid acum) și, pentru că a câștigat Biden și nu bufonul Trump, partea de Nightmare it Is va fi tăiată cu o linie orizontală”, spune artistul sibian.
O piesa centrală va fi un perete plin cu vederi cu Statuia Libertății, unde statuia e decupată și scoasă în spațiu, în așa fel încât să pară că arată cu degetul, către vizitatori. „Ideea este că libertatea este și datoria cetățenilor, a noastră a tuturor, și nu doar a guvernului”, spune Dan Perjovschi.
Banii strânși din vânzarea măștilor se vor duce pentru mișcarea Civil Rights.
Mai multe detalii despre expoziție veți găsi AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cultură , Dan Perjovschi , New York , stiri sibiu
Vizualizari: 4677
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Sibian
Acum 2 ore
Z
Acum 2 ore
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 4 ore
Gen
Acum 4 ore
Eu