Duminică,
17.01.2021
Acum
0°C

Efectele închiderii școlilor nu s-au văzut în Sibiu. ”A fost o măsură despre care s-a preconizat că va da rezultate”

Efectele închiderii școlilor nu s-au văzut în Sibiu. ”A fost o măsură despre care s-a preconizat că va da rezultate”

Închiderea sistemului de învățământ față în față, încă din 26 octombrie, în cazul municipiului, a adus schimbări în Sibiu doar la grupa de vârstă sub 18 ani, în sensul că cifrele incidenței cazurilor noi, la șapte zile, au rămas constante, fără a se observa însă o scădere a trendului. Pe de altă parte, incidența a crescut mult după aceea la persoanele din grupele de vârstă de peste 60 de ani. Nu există explicații certe, sunt doar supoziții. Una dintre ele este legată de faptul că după închiderea școlilor, copiii au rămas în grija bunicilor, iar interacțiunea dintre familii s-a amplificat.

Inspectorul șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Lucian Blăguțiu, coordonatorul pentru gestionarea situației Covid-19 în Regiunea Centru admite această ipoteză, însă explică faptul că s-a luat decizia închiderii școlilor mai ales din cauza aglomerațiilor care se produceau la porțile instituțiilor. ”Copiii stau cu aparținătorii, care muncesc, iar apoi merg la bunici, care au grijă de ei. Se știe că acești copii au forme asimptomatice, însă dau virusul mai departe la alte persoane. Această ipoteză va fi validată sau infirmată de studiile epidemiologice și probabil că așa va fi. În opinia noastră, interacțiunea dintre persoane la porțile școlilor a contribuit foarte mult la răspândirea cazurilor. Închiderea școlilor a fost o măsură despre care s-a preconizat că va da rezultate”, explică Lucian Blăguțiu. Totodată, se poate observa că după instaurarea carantinei incidența a început să scadă la toate grupele de vârstă, mai puțin la școlari.

Pe de altă parte, nu avem date care să ne spună ce s-ar fi întâmplat dacă școlile ar fi trebuit menținute deschise.

Mai multe restricții legate de supermarketuri

Lucian Blăguțiu spune că deși se vede o reducere a cazurilor în urma instituirii carantinei în municipiul Sibiu și în alte localități din județ, curba descendentă ar fi trebuit să fie mai mare. El spune că s-ar fi impus mai multe reguli în privința supermarketurilor. ”Vedem o scădere a cazurilor, dar nu satisfăcătoare, pentru că inclusiv pe stradă lumea poartă neconform masca, iar în supermarketuri situația se prezintă total necorespunzător. De pe vremea situației de urgență eu am cerut tuturor supermarketurilor să păstreze casele deschise la toate punctele, să evite aglomerarea, să se intre cu proceduri clare, agenții de ordine să supravegheze normele de protecție sanitară, să se facă dezinfecția tuturor suprafețelor, să atenționeze oamenii care nu poartă corespunzător masca. Din păcate, oamenii comentează și au o reacție total necorespunzătoare față de cei care îi atenționează, indiferent că sunt agenți sau alți cumpărători. Din păcate, aici situația nu e rezolvată și aceste supermarketuri trebuiau să aibă un program de limitare a accesului, să permită un număr limitat de oameni care să intre acolo. Asta nu s-a înțeles”, a detaliat inspectorul DSP.

 Închiderea școlilor – mesaj electoral

Opiniile legate despre necesitatea de a închide sau nu școlile a făcut obiectul numeroase discuții politice. Pe rând, mai multe partide aflate acum în opoziție au criticat decizia PNL de a închide școlile „Școli deschise pentru copii, nu doar pentru alegeri! Guvernarea Iohannis - Orban ține școlile închise, total invers față de restul Europei civilizate. Dar le va deschide din nou pe 6 decembrie, când le vor transforma în secții de votare. Nu au avut niciun plan pentru elevi. Nu au luat nicio măsură. Nu au pregătit sistemul de învățământ on-line. Nu au testat profesorii și elevii. În schimb, din nepricepere, lașitate și dezinteres total compromit grav educația copiilor!”, spunea președintele PSD Marcel Ciolacu după decizia de a se închide școlile față în față.

UDMR propunea ca doar ciclul primar să rămână deschis fizic, iar decizia ar fi trebuit să rămână la latitudinea autorităților locale, în funcție de realitățile din fiecare comunitate.

Vizualizari: 2721

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Nonick .

Acum 1 lună

"Toate casele deschise la supermarket"? Gresit. Casele trebuie deschise din doua in doua, una da, una pauza, pentru ca degeaba am distanta de 2 m cu cel din fata si cel din spate, cand stau umar la umar cu cel din stanga sau din dreapta.
Raspunde

Ghita Muresan

Acum 1 lună

Minciuni electorale! Un guvern mai slab ca acesta si un presedinte mai sucit, n-am avut!
Raspunde

Prenume SiNume

Acum 1 lună

Corelatia nu implica cauzalitate, dar domnu' reporter a ratat ora de matematica. Nu nu mai asta, dar a ales un titlu tendendios scos din context.
Raspunde

Ogarul Visiniu

Acum 1 lună

corecta opinia despre limitarea accesului persoanelor in magazine,nici o opinie despre respectarea ordonantei de carantinare referitoare la exclusivitatea ( nu prioritatea)persoanelor peste 65 ni in intervalul 10-13,iar restul in celelate intervale 5-10 si 13-20 ?! de ce nu se respecta ....ne facem ca nu stim si ne inghesuim ca oile...dsp.politie,prefectura ce-i de facut?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus