Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
-1°C

Sibiul sfidează pandemia: creștere de aproape 15% pe piața imobiliară

Sibiul sfidează pandemia: creștere de aproape 15% pe piața imobiliară

Piața imobiliară din Sibiu a înregistrat o creștere considerabilă pe parcursul anului 2020, în condițiile în care pandemia de coronavirus a afectat sectorul economic național și internațional.

Potrivit datelor oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în primele zece luni ale anului 2020 au fost înregistrate 7.292 tranzacții imobiliare, în creștere cu aproximativ 15% față de perioada similară a anului 2019.

În ceea ce privește statistica națională, creșterea numărului de tranzacții este de doar 5%.

În topul național, Sibiul se află la mijlocul clasamentului, pe locul 21. Pe primele poziții se află București și Ilfov, urmate de Cluj. Imobiliare Brașov a înregistrat o creștere care a propulsat județul cu același nume pe locul 4.

Pe site-ul de imobiliare Flatfy.ro sunt disponibile, în luna noiembrie, peste 10.000 de anunțuri de vânzare imobile în Sibiu. Aproape jumătate dintre acestea au ca obiect vânzarea de apartamente cu două camere, urmate îndeaproape de apartamentele cu 3 camere. Sunt disponibile și 800 de garsoniere, apartamente cu o cameră și studiouri. Pentru cei care își doresc locuințe mai spațioase, pe Flatfy sunt listate și 700 de anunțuri pentru vânzarea de locuințe cu 4 sau mai multe camere.

Accesează site-ul Flatfy pentru a analiza oferta completă de anunțuri de vânzare apartamente în Sibiu, dar și în alte zone. Poți efectua căutări în funcție de preț, numărul de camere, dar și de zona în care dorești să achiziționezi o locuință.

Preț apartamente

Cele mai căutate locuințe din Sibiu sunt apartamentele cu două camere, iar acestea au prețuri ce pornesc de la 35.000 euro și ajung până la 80.000 euro. Cel mai scump apartament cu două camere scos la vânzare în luna noiembrie este situat în Piața Mare și poate fi achiziționat cu 175.000 euro. Apartamentul are o suprafață de 120 mp și este împărțit în studiouri separate, mobilate și utilate complet, ce pot fi închiriate în regim hotelier.

Cea mai scumpă locuință din Sibiu este însă un apartament cu 4 camere și cu o suprafață utilă de 140 mp. Acesta beneficiază de 4 camere decomandate, 2 băi și un balcon acoperit. Imobilul se vinde complet mobilat și utilat cu 300.000 euro.

Sibiul nu stă rău nici la capitolul ansambluri rezidențiale noi. Nouă astfel de complexe mai au de vânzare locuințe cu prețuri medii de 963 euro/mp. În funcție de tipul de locuință dorit, prețurile se încadrează între 23.000 euro și 134.000 euro.

Cele mai multe locuințe noi sunt construite în București și localitățile învecinate, iar topul este completat de Constanța cu peste 100 de ansambluri rezidențiale noi și Iași cu 82.

În luna noiembrie a fost aprobată o lege importantă pentru piața imobiliară din România. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia de la 1 ianuarie 2021 se modifică la 5% cota de TVA pentru locuințele care au o suprafață de până la 120 mp și o valoare de maxim 140.000 euro. Cota de 5% se va aplica numai în cazul locuințelor care pot fi locuite în momentul vânzării.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Marcian Radu

Acum 3 ani

Hai mai baieti (si fete) lasati mai aburelile... stiu ca sunteti disperati sa vindeti. Au inceput telefoanele la vechii clienti care s-au razgandit doar-doar nu si-au cumparat in alta parte si vor totusi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus