Valentin Delcă, fostul director al Direcției pentru Cultură Sibiu, a trimis astăzi ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, o cerere de încetare a raportului de muncă, după ce timp de trei luni a fost detașat de la Sibiu, în Vrancea. ”Detașat din 21 august ca director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Vrancea (prin OMC nr. 965/21.08.2020), vă solicit emiterea actului administrativ pentru încetarea raporturilor de serviciu, prin acordul părților, consemnat în scris, începând cu data de 21 decembrie 2020, deoarece distanța până la locul de muncă la care am fost detașat este foarte mare (320 de km dus)”, a scris Delcă în cererea adresată ministrului Culturii. Acesta nu a putut fi contactat pentru a explica în detaliu motivele renunțării funcției din Vrancea.
Rotația directorilor
Timp de trei săptămâni, niciun act nu a mai fost eliberat de Direcția pentru Cultură Sibiu, după ce directorul executiv, Valentin Delcă, a fost detașat de către Ministerul Culturii în funcția de director al structurii județene din Vrancea. ”Eu sunt detașat în Vrancea pentru o perioadă de până la șase luni, prin ordin al ministrului Culturii. Motivația nu o cunosc, pentru asta trebuie să întrebați Ministerul Culturii”, spunea Delcă pentru Turnul Sfatului. Ministerul Culturii a răspuns unei solicitări prin care să explice motivul detașării, însă răspunsul a fost că totul s-a desfășurat în baza legii, fără a se face alte comentarii cu privire la oportunitatea acestei schimbări.
În locul lui Valentin Delcă, în fruntea Direcției Județene pentru Cultură Sibiu a fost adus Marius Oltean, cel care înainte de această poziție era director auditor al Consiliului Județean Sibiu. Detașarea acestuia în fruntea Direcției este de șase luni. ”Eu sunt detașat pentru o perioadă de la până la șase luni pe funcția de director executiv al Direcției pentru Cultură. Pentru că domnul Delcă, care era director, a fost la rândul lui detașat la o altă direcție județeană, Sibiul a rămas fără conducere. Asta a fost soluția care a fost găsită în acest moment. Conform Codului Muncii, aceste detașări se pot face pe o perioadă de cel mult șase luni”, a explicat atunci Marius Olteanu.
Delcă a ajuns în Vrancea după ce nici acolo postul nu era acoperit, după ce directorul de acolo a fost numit în cadrul serviciului urbanism al unei primării din județ.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul