În două săptămâni, numărul persoanelor internate în spitalele Covid a scăzut de la 516, la 301, iar tendința este ca acest număr să scadă în continuare. Pentru prima dată după mai bine de o lună și jumătate numărul persoanelor internate în secțiile ATI scade în două zile consecutive. De la 34 de pacienți, limita maximă din județ în terapie intensivă, s-a ajuns ieri la 32 de paturi ocupate, iar astăzi, până la ora 8 s-au anunțat internări doar în 29 de paturi. Numărul deceselor este și el în scădere, în ultima lună fiind declarate 63 de decese. În întreaga lună noiembrie au fost 212 cazuri.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 15254 de persoane, dintre care 14674 adulți și 580 copii. Până la data curentă au fost vindecate 9591 de persoane, iar 484 persoane au decedat, 7 în ultimele 24h, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 301 de persoane, dintre care pe ATI 29 adulți și 2 minori.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 683 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1454 persoane în izolare la domiciliu.
Ultimele 128 de cazuri pe categorii de vârstă:
- 0 - 18 ani 3 persoane
- 19 – 29 de ani 12 persoane
- 30 – 39 de ani 17 persoane
- 40 – 49 de ani 25 persoane
- 50 – 59 de ani 23 persoane
- 60 – 69 de ani 21 persoane
- 70 – 79 de ani 19 persoane
- 80 – 89 de ani 8 persoane.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 4503
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Jean
Acum 39 minute
Un sibian
Acum 52 minute
Un sibian
Acum 1 oră
Anomis
Acum 3 ore
Dth