În cea de-a doua ședință a noului Consiliu local al Sibiului, pe ordinea de zi se află primul proiect inițiat de cei de la USR PLUS. Proiectul propune introducerea semnăturii electronice în relația dintre administrație și sibieni, respectiv, companii, astfel încât pentru 136 de acte nu va mai fi nevoie de deplasarea fizică în birourile Primăriei.
Proiectul propus de Diana Mureșan, Raul Apostoiu, Ionuț Ghișe și Laurențiu Theodoru, cei patru consilieri locali ai municipiului Sibiu aleși pe listele USR PLUS (vezi foto principală), are rolul de a reglementa tipul de semnătură electronică care poate fi utilizată în relația dintre administrația locală și persoanele fizice și juridice. Proiectul reglementează utilizarea semnăturii electronice, a semnăturii electronice avansate și a semnăturii electronice calificate și obligă și autoritățile locale să primească înscrisurile astfel semnate transmise de către sibieni sau de către companii.
”În vederea primirii documentelor electronice transmise de persoane fizice și juridice, Primăria municipiului Sibiu pune la dispoziție portalul propriu, pe adresa www.sibiu.ro. În situația în care primirea documentelor electronice nu se poate realiza pe portal, se va utiliza poșta electronică”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre inițiat de USR PLUS Sibiu, justificat și prin restricțiile impuse din cauza pandemiei de Covid-19.
Inițiativa noilor politicieni prevede că înscrisurile emise de administrație ca urmare a primirii documentelor cu semnătură electronică să fie transmise tot în format electronic, cu excepția situației în care există o cerere contrară. ”Pentru acele documente pentru care legislația impune semnătură olografă, acestea se vor emite în format fizic și se vor semna electronic ulterior. În acest caz, documentele se vor comunica în format electronic cu posibilitatea solicitării și a documentului în format fizic”.
Inițiativa aleșilor USR PLUS se dorește a fi o procedură complementară situațiilor de până acum, când pentru depunerea sau ridicarea de documente de la sediul Primăriei era nevoie de prezența fizică. Acest demers are și limite. ”Emiterea documentelor în format electronic nu va fi posibilă în situația în care, conform prevederilor legislative în vigoare, se solicită prezentarea în original a documentelor și, prin urmare, presupune prezența fizică a cetățenilor pentru depunere/ridicare”.
Proiectul inițiat de USR PLUS include și două anexe cu documentele care pot fi transmise cu semnătură electronică de către Primărie și, respectiv, documentele care pot fi transmise semnate electronic de către sibieni și companii. Fără a mai fi necesară deplasarea și contactul fizic.
Inițiativa va fi supusă dezbaterii și votului consilierilor locali în ședința programată săptămâna viitoare.
Proiectul propus de noii consilieri USR PLUS vine în contextul în care, până acum, masa consilierilor locali ai Sibiului era, de obicei, una mai degrabă amorfă și lipsită de propuneri complexe în ceea ce privește administrarea comunității. Spre exemplu, în afară de rare inițiative pentru decernarea de titluri de cetățean de onoare unor diferite personalități, în mandatul trecut din rândul consilierilor locali a fost emanată ideea amenajării unor ”case ale bebelușului”. Inițiativa a aparținut consilierilor social-democrați și în urma acesteia a rezultat o astfel de amenajare în parcul Sub Arini.
Vezi mai jos lista documentelor care vor putea fi transmise și on-line, după ce au fost semnate electronic
Descarcă de aici Proiectul de hotărâre inițiat de USR PLUS și anexele aferente
Sursa foto: Facebook / USR Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: semnătură electronică , Sibiu , proiect , usr plus
Vizualizari: 7804
Ultimele comentarii
Acum 1 minut
O sibianca
Acum 22 minute
LOL
Acum 32 minute
Hermannstadt
Acum 58 minute
John
Acum 1 oră
HBomb