Luni,
20.03.2023
Cer Senin
Acum
11°C

Primăria Sibiu: Fonduri europene în valoare de 175 de milioane de Euro atrase de Municipiul Sibiu pentru infrastructura de apă și canalizare regională

Primăria Sibiu: Fonduri europene în valoare de 175 de milioane de Euro atrase de Municipiul Sibiu pentru infrastructura de apă și canalizare regională

„Operatorul regional Apă Canal Sibiu a reușit să atragă 175 de milioane de Euro din fonduri europene pentru îmbunătățirea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată pentru 46 de localități din județele Sibiu și Brașov, inclusiv municipiul Sibiu. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, în special Ministerul Fondurilor Europene și doamnei Ministru Raluca Turcan, care au susținut eforturile noastre astfel încât să continuăm dezvoltarea acestei infrastructuri esențiale pentru creșterea calității vieții locuitorilor”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Apă Canal Sibiu împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Asociația de Apă Sibiu” au semnat miercuri, 6 ianuarie contractul de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județele  Sibiu și Brașov” în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Valoarea totală a investițiilor care vor fi realizate cu sprijin european este de aproximativ 175 de milioane de Euro fără TVA, acestea urmând să fie realizate pe parcursul următorilor 3 ani.  

Principalele lucrări care se vor realiza în cadrul acestui proiect:

În județul Sibiu:

  • extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare în municipiul Sibiu
  • reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu și construirea de noi aducțiuni, cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca, Sibiu – Șura Mare – Slimnic - Ruși și Sibiu – comuna Roșia
  • eficientizarea procesului de tratare a apei în Uzina de apă ”Dumbrava”
  • modernizarea Laboratorului central de analize apă
  • îmbunătățiri ale proceselor Stației de epurare Mohu
  • alimentarea cu apă a zece noi localități din județul Sibiu: Miercurea Sibiului, Dobârca,  Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși
  • canalizarea din comuna Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu
  • în orașul Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apa potabilă si de canalizare precum și o stație de epurare ape uzate
  • reabilitarea uzinelor de tratare și a stațiilor de epurare existente, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare

În județul Brașov:

  • realizarea de rețele pentru apă potabilă în  localitățile Mândra, Toderița, Ludișor, Voievodeni, Mândra, Toderița, Recea, Berivoi, Dejani, Beclean și Gura Văii
  • În municipiul Făgăraș - reabilitarea aducțiunii Pojorta, modernizarea stației de epurare, construcția de noi rezervoare de înmagazinare a apei potabile și reabilitarea celor existente, construcția de stații de pompare a apei potabile și a apei uzate, stații de clorinare, etc.

În urma realizării acestor investiții, localitățile deservite de Apă Canal Sibiu vor fi conectate la rețelele publice de apă potabilă în proporție de 98%, iar gradul de conformare la normele privind epurarea apelor uzate  va fi de aproximativ 99%.

 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

2 comentarii

Sibian Nesasificat

Acum 2 ani

Adresez măreței noastre primării o întrebare. Ce pondere au fondurile europene în cheltuielile municipiului? În comparație cu Oradea, Timișoara și Cluj. Vă spun eu, sub 1%. Măcar dacă am avea proiecte serioase de investiții, nu Gușterland și 2 bănci smar în Piața Mică. Asta am votat, asta avem!
Raspunde

Prenume Nume

Acum 2 ani

Si, in acelasi timp, in centrul orasului, pe langa stazile de pe Calea Dumbravii miroase a rahat. Sunt strazi care efectiv miros de la capat la altul a rahat.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus