Poliția Română anunță marți după-masă că în urma a 13 percheziții, efectuate în patru județe – printre care și Sibiu, a fost destructurată o grupare infracțională specializată în fals de monedă.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat astăzi 13 percheziții domiciliare, în județele Sibiu, Alba, Arad și Bacău, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals de monedă, uz de fals și înșelăciune.
”Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada octombrie-decembrie 2020, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, ar fi pus în circulație mai multe bancnote de euro, în cupiuri de 20, 50 și 100, susceptibile a fi contrafăcute. Cei în cauză s-ar fi deplasat în țară, unde ar fi achiziționat telefoane mobile de fabricație recentă, cu valoare însemnată, oferite spre vânzare prin platforme electronice. După realizarea achizițiilor, plasatorii ar fi revândut bunurile”, arată Poliția într-un comunicat de presă.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile ce fac obiectul achizițiilor efectuate cu scopul plasării de monedă falsă, precum și un pistol neletal supus autorizării, dar și alte obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.
În plus, trei mandate de aducere vor fi puse în executare.
La acțiune au participat polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din județele Alba, Arad, Bacău, Neamț, Sibiu și Vâlcea, precum și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Alba, Arad, Bacău și Neamț.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: falsificatori , Sibiu , descinderi , bani , mascati
Vizualizari: 6519
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Noi noi
Acum 5 ore
Noi noi
Acum 5 ore
Unul
Acum 6 ore
Unul
Acum 6 ore
Omul invizibil