Luni,
01.03.2021
Innorat
Acum
0°C

Copiii care călătoresc cu părinţii vaccinaţi în ţări cu incidenţă ridicată vor sta în carantină la întoarcere

Copiii care călătoresc cu părinţii vaccinaţi în ţări cu incidenţă ridicată vor sta în carantină la întoarcere

Copiii care călătoresc cu părinţii vaccinaţi în ţări cu incidenţă ridicată a COVID-19 vor sta în carantină zece zile la întoarcerea în România, întrucât prezintă riscul de a răspândi boala, a declarat medicul Florentina Furtunescu de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

"Această întrebare are un răspuns care variază în funcţie de situaţia epidemiologică din ţările unde călătoresc familiile cu copii. În orice caz, dacă, să spunem, o familie călătoreşte cu un copil într-o ţară cu incidenţă ridicată a COVID-19, la întoarcerea în România, copilul prezintă riscul de a răspândi boala. El este un vector, de aceea el trebuie ţinut în carantină timp de zece zile şi unul dintre părinţi trebuie să stea cu copilul. Acestea sunt, să spunem, implicaţiile de natură populaţională ale călătoriei", a spus medicul pentru Agerpres.

Prin hotărârea CNSU de luni a fost instituită excepţia de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Acelaşi regim se aplică şi în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză. 

Vizualizari: 1109

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus