Câteva zeci de persoane așteaptă încă de la primele ore ale dimineții să susțină proba practică pentru dobândirea permisului de conducere, alături de instructori și însoțitori. Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, autoritățile asigură desfășurarea probei în condiții de siguranță.
Zilnic, în Sibiu sunt programați între 70 și 90 de candidați care doresc să obțină permisul de conducere. Alături de aceștia se află atât însoțitori cât și instructori care pun la dispoziția viitorilor șoferi mașinile pe care vor susține examenele. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu explică faptul că autoritățile sunt prezente în mijlocul acestora pentru a menține ordinea și distanțarea socială.
„În fiecare zi de program pentru examenul probei practice în vedere obținerii permisului de conducere sunt programați între 70 și 90 de candidați. Pe lângă aceștia sunt prezenți instructorii auto pentru a pune la dispoziție mașinile, și majoritatea candidaților vin cu însoțitori. Polițiștii aplică toate măsurile de distanțare și prevenție cu toate că este vorba de un număr mare de cetățeni prezenți acolo până în momentul în care începe efectiv proba practică. De asemenea precizăm și faptul că nu se poate face o programare pe ore la proba practică întrucât timpul de desfășurare al acesteia este diferit de la candidat la candidat. La începutul programului de probă practică, se face repartiția candidaților la examinatori”, transmite Andreea Ștefan.
Tag-uri: examen permis , trafic , Andreea Ștefan , controale , Prefectura Sibiu , permis de conducere , stiri sibiu
Vizualizari: 2823
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
John doe
Acum 10 ore
Costel Radu
Acum 10 ore
Cristian
Acum 10 ore
Gaviota Bobârnac
Acum 10 ore
Der Konig