Florin Viorel, artist adoptiv al Sibiului, prezintă mâine, la Muzeul de Artă Contemporană, o expoziție inedită la care a lucrat în ultimii doi ani. Lucrările sale cuprind „părți din istoria orașului care m-a adoptat”, spune acesta, referindu-se la obiecte culese dintr-o veche clădire care a fost renovată recent lângă Piața Cibin și chiar din Biserica Evanghelică. Lucrarea cuprinde și un cap de cerb pictat de fiul său, în vârstă de doar cinci ani.
Student la Școala Doctorală de la Cluj, Florin Viorel și-a ales ca temă de cercetare colajul, cu pași spre asamblaj. Artistul deschide planșa expozițională a anului 2021 cu o expoziție care care prezintă publicului iubitor de artă contemporană lucrările sale din ultimii doi ani, realizate în acest context. Lucrările cuprind obiecte cu o valoare istorică deosebită pentru Sibiu, dar și pentru Alba Iulia, orașul său natal. Totodată, băiețelul său a contribuit la proiect cu o pictură.
„Am pornit de la un colaj fals, făcut în pictură, am început să asamblez tot felul de obiecte, să includ părți și am descoperit că acele părți nu-mi doresc să fie chiar niște bucăți noi, reinterpretate. Așa că am apelat la materiale pe care le-am reciclat, făcând o paralelă cu pop-art-ul care a început să introducă obiecte cotidiene în arta contemporană. Am ales să folosesc părți din istoria orașului care m-a adoptat. Eu sunt originar din Alba Iulia. Spre fericirea mea, se renova clădirea de lângă Piața Cibin, se schimba acoperișul. Prin bunăvoința celui care lucra acolo, am luat bucăți de tablă, de lucarnă, am avut parte și de materiale de la Biserica Evanghelică – plasa care proteja vitraliile o folosesc pe post de crinolină, mă ajută să-mi fac structura pentru volumul lucrărilor, folosesc și pânză de sac, provenită din Alba Iulia și păstrez amprenta morii din orașul meu natal, unde mama mea a lucrat. Așadar, toate materialele pe care le-am înglobat în creațiile mele au o istorie. O să apară și niște oseminte, mai exact un cap de cerb, care are o însemnătate aparte fiind pictat de fiul meu în vârstă de cinci ani. E cea mai frumoasă lucrare din expoziție”, spune Florin Viorel.
În expoziție mai apare o singură figurație umană, cea de pe afiș, în rest figurația se rezumă la o reinterpretare a peisajului, explică artistul.
Vernisajul va avea loc mâine, de la ora 14, la Muzeul de Artă Contemporană, de pe strada Tribunei, numărul 6. Curatorul expoziției, Alexandru Chituță, spune despre lucrare că „această combinație între pânză, culoare și materialul de cupru sau tablă denotă un caracter puternic dar totodată și sensibil, vibrant dar și retras.”
„Artistul, stabilit la Sibiu, are această forță de a îmbina elemente diverse pentru a înfățișa natura (land). Cu o formare solidă și cu un mediu artistic sibian care îi oferă cele mai eclectice și diverse moduri de creație și inspirație, artistul Florin Viorel reciclează vechi materiale de construcție (în special tablă și cupru) de la vechile clădiri restaurate din cetate inserându-le în lucrările sale. Iată cum acel catalizator pe care îl identificăm la artistul Florin Viorel cu acel genius loci sibian, este întâlnit în construcțiile existente în armonie cu cele informale, în clădiri dar și în oameni, în monumente dar și în idei, în prezent dar și în istorie Această combinație între pânză, culoare și materialul de cupru sau tablă denotă un caracter puternic dar totodată și sensibil, vibrant dar și retras. Artistul pendulează între mânuirea pensulei și cea a focului și a ciocanului existând aici o opțiune luată în manieră personală de experiment și provocare”, a declarat Alexandru Chituță, curatorul expoziției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: expoziție sibiu , cultură , cultură sibiu , expozitie , Florin Viorel , artist sibian , stiri sibiu
Vizualizari: 4422
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Craciunescu Felicia
Acum 12 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 12 ore
Noi noi
Acum 12 ore
Mihnea