Liberalii vor propune în continuare prefectul de Sibiu, susțin surse politice care au participat la negocierile ”în trei” pentru împărțirea funcțiilor de conducere din cadrul prefecturilor. Pentru PNL, Sibiul a fost prima opțiune atunci când partidele au început să-și aleagă județele și astfel a câștigat desemnarea prefectului de aici, deoarece a avut prima opțiune, dat fiind faptul că dintre cele trei partide din coaliția de guvernare a obținut cel mai mare scor la alegerile parlamentare de anul trecut.
Cei doi subprefecți vor fi desemnați de USR PLUS și de PNL. UDMR nu va avea nicio funcție în conducerea Instituției Prefectului Sibiu, au anunțat sursele noastre.
Cel mai probabil, liberalii vor continua să-l susțină pe actualul prefect Mircea Crețu. Alianța USR PLUS Sibiu va desemna o persoană care să ocupe funcția de subprefect. În situația în care această alianță ar fi câștigat dreptul de a numi prefectul acesta ar fi fost ales dintre mai multe nume, însă cea mai probabilă variantă ar fi fost avocatul Marius Vulcan. El a candidat din partea USR PLUS Sibiu pentru Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie și este avocat în Baroul Sibiu de aproape 20 de ani. Este absolvent de Științe Juridice, specializat în drept comercial și drept administrativ, la Facultatea de Drept „Simion Barnuțiu” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
În această, situație, USR PLUS va stabili în următoarea perioadă numele pe care alianța îl va propune. ”Vom începe discuțiile interne în perioada următoare, să vedem cine își doreste și cine ar fi cel mai potrivit și din punct de vedere al competențelor pe acest domeniu”, a declarat co-președintele Alianței USR PLUS Sibiu, Adrian Echert.
Rămas vacant de la finele anului 2019, postul de prefect al Sibiului a fost ocupat abia în martie 2020 de către Mircea Crețu, fost membru PNL, susținut, de altfel, de Guvernul liberal pentru această funcție.
Alianța USR PLUS a luat Bucureștiu, iar UDMR - Clujul
Conform informațiilor G4Media, pozițiile de prefecți au fost împărțite astfel:
UDMR: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna – 5 prefecturi
USR -PLUS: București, Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) – 14 prefecturi
PNL va ocupa restul de 22 de prefecturi, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmboviția, Dolj, Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț, Botoșani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Solomon
Acum 2 ore
Tour operator