Vineri,
13.09.2024
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
18°C

Primele reacții din Consiliul local pe tema taxei de salubrizare: USR PLUS cere amânare, PSD anunță vot împotrivă

Primele reacții din Consiliul local pe tema taxei de salubrizare: USR PLUS cere amânare, PSD anunță vot împotrivă

Consilierii locali ai USR PLUS solicită amânarea ședinței extraordinare convocată pentru adoptarea noului Regulament al taxei de salubrizare din Sibiu. Grupul PSD, pe de altă parte, anunță că va vota împotriva Regulamentului actualizat.

Motivele invocate de consilierii USR PLUS țin de termenul scurt în care executivul local a decis organizarea ședinței extraordinare: noua variantă de Regulament supusă dezbaterii și votului a fost transmisă aleșilor locali cu nici două zile înainte de ședință. ”Această convocare nu respectă Codul administrativ, conform Ordonanței de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ - art. 134 convocarea ședințelor extraordinare se face cu trei zile înainte. Neaflându-ne într-o situație de forță majoră sau maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor municipiului, convocarea unei ședințe de îndată nu este justificată. În acest context grupul consilierilor USR PLUS au solicitat doamnei Primar Astrid Fodor și consilierilor locali amânarea pentru ziua de luni a săptămânii viitoare sau orice altă zi a săptămânii viitoare”, anunță cei patru consilieri locali ai USR PLUS Sibiu.

Ei amintesc inclusiv de o promisiune a primarului Astrid Fodor, făcută la finalul ședinței ordinare din luna ianuarie a Consiliului local Sibiu. ”În ședința de săptămâna trecută, doamna primar Astrid Fodor a spus că le va fi prezentat consilierilor locali avizul de la ADI Eco și aceștia vor fi consultați. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar regulamentul transmis pentru aprobare, cu 43 de ore înainte de ședință, nu conține avizul consultativ de la ADI Eco”.

Cei doi consilieri locali din partea PSD Sibiu, în schimb, au anunțat că vor vota împotriva Regulamentului, invocând tot graba în a fi adoptat. ”Se încearcă a fi impus pe repede înainte.  Este o adevărată bătaie de joc la adresa sibienilor, deoarece prevede scumpiri majore pentru toți bun-platnicii. Noi, consilierii locali PSD, nu vom vota un astfel de Regulament abuziv care se încearcă a fi adoptat vineri, forțat, fără consultări și dezbateri prealabile. Solicităm colegilor din celelalte grupuri politice reprezentate în Consiliul Local să apere interesele sibienilor și să respingă noul Regulament de Instituire și Administrare a Taxei Speciale de Salubrizare!”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Cătălin Stanciu, președintele organizației municipale a PSD Sibiu și consilier local.

Aleșii PSD consideră că varianta actualizată a Regulamentului include ”o variantă de calcul la fel de păguboasă ca cea inițială, o variantă de calcul care avantajează doar operatorul local de salubrizare și golește buzunarele cetățenilor cinstiți”.

Deocamdată, niciuna dintre formațiunile politice nu a venit și cu aprecieri concrete a modului în care Regulamentul ar trebui modificat. Cele două formațiuni politice care și-au anunțat opoziția până acum, USR PLUS și PSD, controlează șase mandate. Celelalte 17 voturi sunt împărțite între PNL (nouă voturi) și FDGR (opt voturi). 

Potrivit proiectului de hotărâre pregătit pentru ședința extraordinară de vineri, de la ora 13;00, noul Regulament ar urma să intre în vigoare din ziua de 1 februarie 2021. Turnul Sfatului a realizat o amplă analiză a modificărilor aduse Regulamentului, față de varianta supusă consultării publice în luna decembrie a anului trecut. Această analiză poate fi citită aici: Noua variantă a taxei de salubrizare: abonamentele cresc și mai mult, la fel și costurile suplimentare. Au apărut și amenzile

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Elvira Done

Acum 3 ani

Ce porcarie ! dna Fodor se face ca face ceva pentru cetateni si astfel va compromite definitiv FDGR-ul pe care il reprezinta. Dna Fodor e angajata la Soma -Turcanu ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus