Sâmbătă,
08.05.2021
Innorat
Acum
10°C

Șoșoacă, dată afară. Reacția AUR Sibiu: ”Nepotrivirea de caracter era evidentă pentru toată lumea”

Șoșoacă, dată afară. Reacția AUR Sibiu: ”Nepotrivirea de caracter era evidentă pentru toată lumea”

”Ce să mă oprească pe mine? Cine să mă oprească? Singurul e Dumnezeu și atât. Știți cum e? Și-au dat arama de pe față. În sfârșit, oamenii au văzut. Nici mie nu mi-a venit să cred când mi-au spus alții, dar adevărul a ieșit la suprafață”, a comentat senatorul Diana Șoșoacă, dată afară din partid și din grupul parlamentar al AUR în urma unui scandal produs în Senat. ”Și-au atins țelul, sunt în Parlamentul României, au un scăunel bun, o pensie specială și acum se gândesc cum să ajungă la guvernare. Ori, ca să ajungi la guvernare, trebuie să fii politically correct și să faci alianțe exact cu ăia împotriva cărora poporul român luptă. Din păcate, asta este! Sper să nu fie așa, și sper să mai aibă un pic de luciditate, de demnitate, de onoare, față de tot ce au promis în campania electorală și să-și ducă la îndeplinire promisiunile față de popor”, a mai comentat Șoșoacă.

”Țelul nostru este să arătăm că suntem un partid serios și competent să conducem aceasta țară. Fără circ!

Deputatul de Sibiu Sebastian Ilie Suciu, președinte al organizației AUR Sibiu, susține că Diana Șoșoacă a fost primită în partid în urma unei înțelegeri cu Partidul Neamul Românesc, însă cu circul adus de aceasta în senat nu se mai poate continua. ”Noi suntem AUR, Alianța pentru Unirea Românilor.  Partidul care a intrat în Parlament la alegerile din 6 Decembrie cu 10%. Singurul partid de opoziție reală și serioasă din Parlamentul României. Înaintea acestor alegeri, AUR a încheiat un Protocol cu un alt partid, Neamul Românesc. Acest protocol a funcționat, iar AUR a trecut cu bine pragul electoral, cu tot cu candidații PNR, care acum și ei sunt deputați sau senatori. După alegeri, între AUR și PNR nu s-a mai încheiat vreun alt protocol. Iar AUR a asumat si parlamentarii PNR, pe bază de colegialitate. Astfel, 3 comisii parlamentare din totalul de 4 au revenit  Partidului AUR iar una Partidului PNR . Acum, nemaiexistând protocol scris, normal se merge pe colegialitate și consens, pe respect reciproc și colaborare. Problema a fost că parlamentarii membri AUR nu au simțit acest respect și forma de consens din partea unora dintre membrii PNR, în special din partea dnei. Diana Șoșoacă. Ieșirile și declarațiile publice nu au fost apreciate în sensul pozitiv pentru AUR. Aceste declarații și ieșiri publice au fost mereu observate și sesizate de opinia publică.  Mai devreme sau mai târziu, ruptura era inevitabilă. Nepotrivirea de caracter era evidentă pentru toată lumea. Țelul nostru este să arătăm că suntem un partid serios și competent să conducem aceasta țară. Fără circ! Biroul Național de Conducere a luat această decizie marți seară, în unanimitate. Așadar, prin consens”, a comentat Suciu pe pagina sa de Facebook.

”Am văzut că și-au arogat merite că au participat la Sfânta Paraschieva. Păi niciunul dintre ei nu a fost acolo. Am fost eu, cu soțul meu și cu prietenii noștri și acolo a fost o luptă a noastră, personală pentru poporul român. A fost momentul cheie al încetării tuturor abuzurilor, pentru că din momentul acela nimeni nu a mai îndrăznit să pună restricții la pelerinaje” – Diana Șoșoacă

Foto: G4Media.ro

Vizualizari: 1037

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Ada Abrudean

Acum 2 luni

Unele scroafe mai si cad din copaci!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus