Luni,
02.02.2026
Ninsori Usoare
Acum
1°C

VIDEO-Cum sunt antrenați câinii la Sibiu să detecteze bolnavii de COVID. „Am ales cele mai bune exemplare”

VIDEO-Cum sunt antrenați câinii la Sibiu să detecteze bolnavii de COVID. „Am ales cele mai bune exemplare”

Cei mai buni șase câini ai Centrului Chinologic Sibiu învață să detecteze bolnavii de coronavirus, după mirosul specific pe care aceștia îl emană. Pregătirile au început deja de câteva luni, iar pentru antrenarea câinilor sunt folosite bucăți de tifon steril, care conțin transpirația pacienților.

Pentru ca un câine să învețe să facă distincția între o persoană infectată cu noul coronavirus și una cu o banală răceală sau chiar o persoană sănătoasă, este nevoie de mai multe probe pe care animalul să le miroasă de mai multe ori. Astfel, cu exercițiu, fiecare câine antrenat va putea deosebi mirosul specific bolnavului de COVID de mirosul unei persoane negative.

„Este un proiect de cercetare pilot, unic în România. A început în vara anului trecut, când am fost inspirați de rezultatele pe care le-au obținut autoritățile din Emiratele Arabe Unite și ulterior din Franța, Finlanda și Germania. A avut mai multe faze până am ajuns în acest moment – prima fază a presupus latura administrativă, amenajarea acestui laborator, selectarea cadrelor care urmau să lucreze la acest proiect, selectarea exemplarelor canine implicate în proiect, în faza a doua avem activitatea legată de protocolul de colaborare cu Aeroportul Sibiu, pentru ca instructorii noștri și echipele canine să efectueze stagii aici, iar faza a treia este legată de certificarea acestor echipe canine în detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2. Am început proiectul cu șase exemplare canine – cinci sunt tineret canin și două sunt adulte (cinci sunt din rasa ciobănesc german și unul este ciobănesc belgian), toate provenind din Centrul Chinologic Sibiu”, spune Leonard Bâlă, șeful Centrului Chinologic Sibiu.

Trece pe la probe negative și de la o probă la alta, până o găsește pe cea corectă

Fiecare exemplar în parte trebuie să miroasă mai multe probe, în centrul special amenajat pentru aceste antrenamente. Odată ce miroase proba corectă, respectiv cea infectată cu coronavirus, câinele se va așeza și își va aștepta recompensa.

Unii dintre câini au simțit prima dată mirosul unui pacient infectat abia în urmă cu aproximativ două săptămâni. Cu taote acestea, rezultatele sunt încurajatoare, spune unul dintre instructori, susținut de șeful centrului.

„Până acum putem spune fără exagerare că rezultatele sunt îmbucurătoare și sperăm ca în primăvara acestui an să mergem în faza de activitate în Aeroportul Sibiu. Cel mai mare efort îl realizează colegii, însă și calitățile exemplarului canin sunt importante. Câinii aleși în proiect au fost selectați într-un mod foarte profesionist, pentru ca aici să lucreze cele mai bune exemplare pe care le avem în acest moment”, spune Leonard Bâlă.

„E nevoie de foarte multe antrenamente și să fie aduse probe noi, să fie schimbate capacele, în așa fel încât câinele să nu memoreze un miros specific al unei singure persoane.” – Silviu Stan, instructor

Unul dintre cei mai tineri căței, Fin, are doar cinci luni și deja știe să identifice probele de COVID. Instructorul spune că micile greșeli pe care le mai face vor fi corectate prin antrenamente repetate. „În momentul de față e posibil să mai fie interesați de alte probe de miros. Probabil că proba care este prelevată de la o persoană negativă are alte afecțiuni, care îi atrag atenția câinelui. Am avut și cazuri în care proba cu miros de pozitiv nu a fost semnalată de exemplar. Acest lucru ne semnalează fie că s-a prelevat de la o persoană care a avut boala sau urmează să intre în boală și mirosul era foarte slab”, explică agent șef principal Silviu Stan, unul dintre instructori.

Vă reamintim că Ministrul de Interne, Lucian Bode, a vizitat joi Centrul Chinologic de la Sibiu, declarându-se impresionat de ce a văzut. Acesta și-a declarat susținerea pentru eficientizarea și modernizarea acestui Centru: „Am văzut, la Centrul Chinologic al Poliției Române de la Sibiu, multă pasiune, profesionalism și dăruire din partea instructorilor din cadrul centrului și pot spune că rezultatul muncii depuse aici este extraordinar, el având la bază o relație specială, între câine și om"

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus