Apartament în care apar cu acte în regulă până la câteva mii de cetățeni. Zeci de firme care-și desfășoară activitatea într-o garsonieră. La fel, cu acte în regulă. Alte mii de părinți își mută fictiv domiciliul în preajma toamnei, astfel încât copiii lor să prindă locuri la școlile din centru. Am văzut recent că deputatul PNL Gigel Știrbu vrea să restricționeze posibilitatea de a vota cu viză de flotant. Propune ca cine și-a stabilit reședința într-o localitate cu mai puțin de un an înainte de alegeri să nu poată vota decât acolo unde are domiciliul. Liberalul susține că astfel va stopa turismul electoral.
Toate aceste anomalii pot fi stopate o dată pentru totdeauna extrem de simplu. Cu un mic amendament la Legea nr.114 din 11 octombrie 1996. Legea locuinței. Acolo scrie foarte clar care sunt exigențele minimale pentru locuințe. De exemplu, o familie compusă din patru persoane trebuie să locuiască într-o locuință de cel puțin trei camere, în care camera de zi nu ar trebui să fie mai mică de 19 metri pătrați, bucătăria să nu aibă mai puțin de 5,5 metri, iar suprafața utilă a locuinței să nu fie mai mică de 74 mp.
Doar că legea cu pricina se încheie aici. Nu există nimic mai departe, pentru a pune lucrurile la punct în societate. Și dacă nu e așa, ce se întâmplă? Nimic.
Legea a rămas în dungă poate cu gândul la familiile sărace, cu mulți copii care trăiesc în niște locuri care cu greutate pot fi considerate locuințe. Însă ocolind această problemă, din lipsă de preocupare și bani, facem vraiște tot sistemul locativ al țării.
În țări occidentale, în momentul în care te muți într-o locuință nou, fie că e închiriată sau ești proprietar, înainte de a fi luat în evidență de către primărie ți se face o vizită din partea poliției locale. Tocmai ca acele norme, așa cum sunt trecute și în Legea locuinței de la noi, să fie respectate.
E absolut evident că nu se pot muta mii de persoane. La fel, părinții nu migrează la începutul școlii în zonele centrale. Iar listele electorale sunt, la fel, mult mai stricte. Și mai ales, actuale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: apartament , locuințe , Sibiu , scoala
Vizualizari: 7692
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Kokos
Acum 4 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt