Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Spargere în centrul istoric: Hoțul a intrat pe geamul unei casei

Spargere în centrul istoric: Hoțul a intrat pe geamul unei casei

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță prinderea unui tânăr acuzat că în urmă cu aproape două săptămâni a intrat pe geamul unei case din centrul istoric și a furat un telefon.

Bărbatul are 24 de ani și este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

”În fapt, sibianul este bănuit că, la data de 29 ianuarie, în intervalul orar 19,30 – 20,30, prin escaladarea unei ferestre, ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Rimski Korsakov din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras un telefon mobil. Valoarea prejudiciului a fost apreciată la suma de 1.500 de lei”, au transmis polițiștii.

Polițiștii de investigații criminale l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2474

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus