Luni,
01.03.2021
Innorat
Acum
0°C

„Exercițiul 18”: Povestea din spatele singurei reviste pentru tineri din Sibiu

„Exercițiul 18”: Povestea din spatele singurei reviste pentru tineri din Sibiu

Teodora Minea și Alexandru Pașca sunt doi tineri creativi, cu firi puternice care au dat Sibiului singura revistă pentru generația lor, semnată de tineri cu vârste între 15 și 22 de ani, dar care poate fi citită și de părinți. Este vorba despre „Exercițiul 18”, o revistă care apare din anul 2019 și se află la cel de-al treilea număr publicat. Poate fi găsită în cafenele, biblioteci și în toate instituțiile de cultură din oraș. Cei doi iubesc la generația lor faptul că tot ceea ce înainte nu era luat în seamă a devenit „cool”: cultura este cool, reciclatul, cumpăratul hainelor din alte locuri față de mall este cool, apreciază că tinerii se maturizează, cumva, mai repede și se revoltă cu cap. Nu iubesc, însă, faptul că cei ca ei nu sunt implicați și că, de multe ori, se pierd în comoditate, în pasivitate... „sunt morți, în loc să fie plini de viață”, după cum spune Teo. Citiți povestea lor despre alegeri și determinare, despre vise împlinite și implicare, iar cine își dorește îi poate și susține în tot ceea ce fac.  

Teodora s-a născut la Sibiu și a urmat primii ani de primară la Școala „Regina Maria”, gimnaziul la Colegiul „Gheorghe Lazăr” și liceul la Colegiul „Goga”. În prezent este studentă la teatrologie, în cadrul Facultății de Teatru de la Cluj. Fata spune că s-a apucat de teatru din clasa a II-a, iar cum a ajuns să facă teatru este o poveste.

„Aveam o păpușă pe care o chema Adina și eu nu voiam ca lumea să mă cunoască, să știe că eu sunt Teodora și mereu spunem că mă cheamă Adina sau Maria sau ce nume îmi venea mie. Pur și simplu nu doream ca oamenii să știe cine sunt. Mama a început să se îngrijoreze și a decis să mă ducă la teatru la Palatul Copiilor. Acolo m-a întrebat profesoara cum mă cheamă. Știam că nu am voie să spun nici Adina, nici Maria și am început să plâng și să mă ascund în spatele mamei. A fost puțină panică pe capul meu atunci. Am rămas la teatru, m-am integrat, iar după două săptămână mama a mers să vorbească cu profesoara să vadă dacă sunt bine, iar profesoara i-a spus să stea liniștită că sunt cea mai vorbăreață și că spun cele mai faine bancuri. Toată lumea râdea la bancurile mele. Atunci, în clasa a II-a a fost momentul inconștient în care am decis că asta vreau să fac”, povestește Teodora.

Între două lumi: teatru și regie

Viața ei a urmat cu suișuri și coborâșuri. Au fost momente când nu a mai făcut deloc teatru, în schimb a mers la foarte multe piese de teatru, moment în care și-a dat seama că iubește mai mult regia.

„Spre finalul clasei a X-a am urcat ultima dată pe scenă, în cadrul unui festival la Cluj, având un rol de bărbat. Nu m-am simțit bine pe scenă și atunci am spus că scena nu este de mine. După bacalaureat am optat pentru regie, doar că a fost o complicație cu profesorul de an și chiar dacă am intrat a doua, am renunțat. Așa am ajuns la teatrologie, pentru că oricum intrasem cu 10, printr-un concurs organizat în timpul pandemiei. A fost un concurs de scriere publicistică teatrală unde trebuia să scriem despre un spectacol pe care l-am văzut în ultimele luni”, spune fata.

Nu a fost greu pentru Teodora să intre tot cu 10 și la teatrologie, pentru că în perioada stării de urgență a stat cu laptopul în mână câte 12 ore și s-a uitat la toate spectacolele din lume: operă, teatru, balet, teatru independent. Nu a ratat nimic și a avut de unde scrie. A câștigat locul I ceea ce însemna o intrare cu 10 la specializarea teatrologie. Chiar dacă este de părere că scena nu este de ea, îi place ceea ce face acum, până la extaz. Consideră că poate îmbina toate artele care îi plac. Alex știe cel mai bine, pentru că pe el îl sună ori de câte ori o entuziasmează un curs, iar Alex o ascultă, chiar dacă recunoaște că nu de fiecare dată o poate urmări. Nu va renunța, însă, la regie. Este determinată ca în această vară să dea, din nou, la regie și să facă ambele specializări, în paralel.

Deși a fost un copil foarte bun în școală au fost câteva lucruri care nu i-au plăcut.

„În primul rând a fost un soi de nivelare. Adică dacă erai bun, puteai fi, nu-i păsa nimănui. Eu am fost bună pe scris, pe creație, dar la română luam numai 5 și 6 pentru că nu știam la gramatică. Adică, dacă un copil este bune la ceva, nu mai bine ar fi să-l sprijini să se dezvolte pe ce face el mai bine decât să-i dai în cap la ce nu se pricepe? Pot fi găsite căi de mijloc. De exemplu, atunci când mi se dădea o diplomă, profesorul îmi spunea: Nu mă așteptam, apoi îmi dădea diploma. Vă dați seama cum mă simțeam. La un moment dat m-aș fi dus pe litere, dar ajunsesem să urăsc ce iubeam mai mult”, spune Teodora.

Dă apoi exemplul unui prieten care a ajuns la facultatea de istorie și căruia i s-a spus să uite toată materia pe care a învățat-o în școală pentru că nu are nici o legătură cu istoria.

„Adică în gimnaziu înveți o istorie care se destramă în liceu, iar la facultate afli că tot ce ai învățat nu are nimic de a face cu istoria? Adică doar în facultate ajungi la o informație corectă? De ce funcționează lucrurile așa?”. Au avut însă și profesori care i-au învățat să învețe, nu să tocească, ci să asimileze ce este important.

Teo a fost și este un copil bun, foarte bun, dar, spune ea, firea ei puternică a ajutat-o și faptul că nu ascultă de alții. Este olimpică, voluntar dedicat, implicată în zeci de proiecte și unul dintre elevii care anul trecut au luat Bacalaureatul cu 10, iar sesiunea de la facultate a luat-o tot cu 10.

Alex este încă la liceu

Alexandru este în clasa a XI-a la Liceul de Artă. Se pricepe pe partea de inginerie, de fizică și mișcare mai bine decât Teo și spune că o completează.  

Alex s-a născut în Sibiu. Primii ani din viață a locuit aici, iar apoi s-a mutat în Șura Mare. Clasele primare și primul semestru din clasa a V-a a fost elev al Colegiului Național „Octavian Goga”, dar din cel de-al doilea semestru s-a transferat la Liceul de Artă din Sibiu.   

„Tata nu a locuit cu noi și ne-a fost destul de greu. El lucrează în străinătate. Vine câte două săptămâni acasă după care pleacă câte o lună jumătate afară. Când eram mai mic plângeam după el, dar acum am înțeles că face asta pentru noi. Clasa I am făcut-o la Școala 13, după ce ne-am mutat am ajuns la Goga, iar în clasa a V-a primul semestru a fost chin și jale, pentru că din Sura nu puteam pleca de după-amiază pentru că nu aveam transport, nu aveam nimic și atunci plecam la 6.30 cu mama și ajungeam la bunici. Mai dormeam o oră dacă apucam, mâncam, făceam ultimele lecții și la 12.00 mergeam la școală. Acasă ajungeam seara târziu. În aceste condiții a trebuit să mă mut la altă școală și am ales Liceul de artă”.

Alex spune că de mic a știut să se impună. Nu prea îi plăcea să i se spună ce are de făcut. Întotdeauna i-a plăcut să facă ca el, chiar dacă asta însemna să trebuiască să dea cu capul. Își iubește mult bicicleta cu care face toate schemele posibile. Și-a descoperit pasiunea pentru desen într-o zi când a mers la Muzeul de Istorie a naturii cu mama și fratele său, atunci când a desenat un porumbel.

Acum este la specializarea pictură și se bucură alături de colegi de viața de liceu, pe care o descrie ca pe o adevărată aventură. Are și dezamăgiri și una dintre cele mai mari este aceea că pentru a fi elev la acest liceu are nevoie de mulți bani, deși, în România, învățământul este gratuit.

„Am cheltuit de când am intrat la liceu undeva la peste 3.500 de lei doar pe materiale, în condițiile în care mi se tot spune că învățământul este gratuit. Am rămas profund dezamăgit că din clasa a V-a ni se spunea că o să vă mutați din școală și veți avea și o să aveți tot ce vă trebuie și încă stăm în clădirea asta veche cu o mulțime de probleme. Țin minte o zi din clasa a VII-a când afară erau -30 de grade și în clasă erau tot -30 de grade. Caloriferele ardeau, dar geamurile nu se închideau. Am făcut atunci ora în cancelarie”, spune Alex.

La fel ca Teodora, și Alex este un voluntar implicat.

Au creat împreună „Exercițiul 18”

Ceea ce-i unește pe Teodora și Alexandru este un proiect minunat, revista „Exercițiul 18”. O altă poveste.

Prologul a început când Teo scria la revista școlii la Colegiul Lazăr și i s-a greșit numele.

„Bibliotecara a pus un articol de-al meu cu un alt nume. Am fost foarte afectată și m-am apucat să corectez un tiraj de 200 de reviste cu pixul cu gel. De atunci am spus că vreau să am revista mea ca să nu mai existe genul acesta de confuzii. Și am păstrat asta în mine”, spune Teo.

Așa a și fost. În 2019 trecea pragul redacției Capital Cultural și se oferea ca voluntar. Oana Ciucă, redactorul șef al revistei a fot de acord ca Teo să rămână și să scrie. A fost doar un pas până la un interviu cu Horațiu Mălăiele și un alt pas până la „Exercițiul 18”.

„Când am văzut cât de bine merge colaborarea cu Capital Cultural m-am gândit să-i dau o șansă ideii mele de mult ținută captivă. I-am propus-o Oanei și după ce a fost rumegată am depus-o ca proiect la maraton. Am pus numele proiectului publicație pentru adolescenți”, povestește Teo.

Inițial nu a crezut că va prinde contur, mai ales că a mers prin clase pentru a afla ce cred colegii ei adolescenți despre o astfel de revistă și a fost dezamăgită când a văzut despre ce-și doreau ei să citească, dar în anul 2019 a apărut primul număr.

Pe Alex l-a cunoscut la Festivalul de Teatru, fiind voluntari amândoi. I-a propus să colaboreze alături de ea la revistă, iar el a fost de acord. Au făcut un curs de jurnalism la București, iar în toamna anului 2019 au scos primul număr al revistei.

Își iubesc produsul și pun multă pasiune în el. Alex se ocupă de tehnoredactare și Teo scrie. Redacția lor este „pe unde apucă” și a crescut de la primul număr. Dacă la început erau doar patru tineri în proiect, acum, pe lângă Teo și Alex mai sunt alți șapte. Este vorba despre Șerban Suciu, Patricia Cîrtog, Diana Ducu, Iasmina Boca, Tudor Minea și Sebi Bleaja. S-au adunat în urma unui open call pentru scriitori unde au aplicat peste 40 de tineri din toată țara, dar au rămas implicați cei menționați mai sus. Sunt coordonați de Oana Ciucă și spun că mai au multe de învățat, dar sunt bucuroși că pot oferi această revistă.

„Exercițiul 18” are 68 de pagini și trei numere scoase. Cel de-al doilea număr a fost în 2020, iar cel de-al treilea în 2021. Este o revistă adresată, în teorie tinerilor, dar poate fi citită de oricine și care se distribuie gratuit în cafenele, în instituțiile de cultură. Revista a ajuns și în București, Iași și Cluj. Temele tratate în revistă sunt diferite. În numărul doi s-au axat foarte mult pe oameni, cel de-al treilea număr a fost Eco-friendly, iar următorul număr va fi despre subiectele tabu.

Cel mai greu este cu finanțarea revistei

Tinerii spun că nu este ușor. Cea mai mare problemă pe care o întâmpină este susținerea financiară.

„Noi ne chinuim să vindem machete în revistă pentru a scoate bani care să finanțeze numărul următor. Este cel mai greu. Am umblat într-o zi 15 kilometri pentru a vorbi cu antreprenori care să ne susțină. Să investească în noi, în tineri. Din păcate nimeni nu m-a băgat în seamă. Cel mai mult ne ajută comunitatea sau cei care au afaceri mici”, spun tinerii.

Și-au deschis cont de patreon (https://www.patreon.com/exercitiul18) pentru a fi sprijiniți mai ușor. Cine poate și își dorește să-i ajute pe acești tineri o poate face punând bani în acest cont sau donând cei 3% din venit.

Tinerii au și planuri de viitor. Își doresc să pornească un podcast și să realizeze un documentar despre mame minore în care să atingă cât mai multe sibiecte legate de educația sexuală, însă, momentan, sunt reținuți în a spune când vor reuși realizarea acestor planuri, pentru că singuri nu vor putea.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus