497 de adolescente din Sibiu au dat naștere unui copil pe parcursul anului 2019, arată o statistică realizată de Institutul Național de Statistică (INS). Conform datelor, în anul respectiv erau 17.030 de fete cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani, iar 2,91% dintre acestea au devenit și mame.
În acest an au fost în total 4.465 de nașteri, ceea ce rezultă că 11,13% din acestea aparțin unor fete de până în 19 ani.
Un raport al Direcției de Sănătate Publică pe anul 2019 arată că 23 de fete sub 15 ani au rămas însărcinate, iar patru dintre ele au renunțat la copil prin întrerupere de sarcină la cerere sau prin avort incomplet (administrare de medicamente) în spitale şi în cabinete de obstetrică-ginecologie publice și 287 de fete între 15 și 19 ani au fost luate în evidență ca fiind însărcinate, iar 74 dintre ele au renunțat la copil, 27 întreruperi de sarcină fiind la cerere și 47 prin avort incomplet, 9 dintre avorturile la cerere au fost făcute în spitale şi în cabinete de obstetrică-ginecologie private.
Sărăcia nu e singura explicație pentru sarcinile din adolescență
O fată din 34 să fie însărcinată până la vârsta de 19 ani e mult, spun specialiștii, însă explicația nu stă doar în sărăcie și lipsa educației. ”Precaritatea economică nu e singura care contribuie la sarcini în adolescență. Și precaritatea accesului la educație de calitate pe tema prevenirii sarcinilor nedorite, la mijloace de contracepție reprezintă un mare factor de risc. În plus, să ne întrebăm câte dintre aceste raporturi sexuale ale minorelor sunt consimțite. Ce vârste au tații? Câți adolescenți au discutat cu cineva despre consimțământ?”, întreabă retoric Camelia Proca, președinta Asociației pentru Libertate și Egalitate de Gen (ALEG).
O posibilă cauză e reprezentată și de contextul mediatic în care trăim. ”Adolescenții de azi trăiesc într-o lume tot mai sexualizată (să ne gândim doar la reclamele pe care le văd, pentru că nu-i așa, “sexul vinde orice”). Dar sunt lăsați în continuare lipsiți de îndrumare din surse avizate pe tema sexualității și sănătății reproducerii. Simpla interdicție nu funcționează, mai ales când mediul le transmite adolescenților fix mesajul opus. Statistica e oglinda ipocriziei din societate pe acest subiect. Soluția, credem noi, e educația”, spune Camelia Proca.
Sibiu, locul 13 la nivel național
Cele 497 de cazuri de adolescente care au născut pe parcursul anului 2019 plasează județul Sibiu pe locul 14 la nivel național. Media în România este de 444 de cazuri, mai puțin decât numărul înregistrat în județul nostru. Raportat la populație, Sibiul mai urcă un loc. Pe primul loc se află județele Mureș (931), Dolj (838), Brașov (830 și Iași (733). Interesant este faptul că Regiunea Centru din care face parte Sibiul, alături de Brașov, Mureș, Covasna, Alba și Harghita ocupă prima poziție. ”Am găsit faptul că 10% din totalul naşterilor aparţin mamelor adolescente. Numărul lor- 16.000 este mare chiar şi pentru anul 2021. Consecinţele sunt reprezentate şi de un număr foarte mare de avorturi- peste 4000. Vedem şi un număr crescut de naşteri premature dar şi o frecvenţa mare a comorbidităţilor şi a complicaţiilor sarcinii, alături de rate mari ale abandonului şcolar – pentru că o mamă tânără nu va mai avea disponibilitatea să urmeze cursurile şcolare- şi o rată mare de abandon a copiilor în maternităţi. E o problemă pe care am trăit-o toţi cei care am lucrat în sistem”, a spus marţi Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Moldovan a participat la dezbaterea „România are cele mai multe naşteri din Europa la mame având vârsta sub 15 ani: ce trebuie făcut?”, organizată de Salvaţi Copiii.
Pe locul doi în UE
România este pe locul al doilea în topul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai multe mame adolescente, iar una din 6 adolescente care au avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani, potrivit unui studiu UNICEF, care arată cum a evoluat acest fenomen în ultimii ani şi cum a ajuns România aici, deşi de cel puţin 20 de ani au fost create o serie de instituţii noi la nivelul comunităţilor locale, care ar putea fi implicate mult mai direct în prevenirea sarcinilor şi naşterilor la adolescente, scrie Hotnews.
Potrivit autorilor studiului, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul aceloraşi familii de la o generaţie la alta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: adolescente , Sibiu , statistica , mame
Vizualizari: 3990
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Periscop
Acum 9 ore
Excelent +1
Acum 9 ore
Bastiu
Acum 9 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
Emil