Joi,
15.04.2021
Parțial Noros
Acum
6°C

Primăria Sibiu achiziționează 9 autobuze electrice pentru traseele 5 și 13

Primăria Sibiu achiziționează 9 autobuze electrice pentru traseele 5 și 13

„Achiziția a 9 autobuze electrice care vor deservi traseele 5 și 13 s-a concretizat astăzi prin semnarea contractului, ca urmare a unui proiect pe care Primăria Sibiu îl desfășoară în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Managerul general al firmei Solaris Bus & Coach România, domnul Eugen Daniel Ciolan, m-a asigurat că vor livra autobuzele cât mai repede posibil, înainte de termenul contractual. Reamintesc că am semnat deja contractul pentru microbuzele electrice care vor circula pe Linia Verde de transport local din centrul istoric, iar procedura de achiziție pentru cele 40 de autobuze se apropie de finalizare, raportul procedurii fiind întocmit și trimis la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice pentru avizare. Prin urmare, construim un sistem de transport public mai atractiv pentru sibieni, încurajând astfel, concret, mobilitatea alternativă”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul pentru cele 9 autobuze electrice a fost semnat cu firma Solaris Bus & Coach (Polonia), valoarea contractului fiind de 27,94 de milioane de lei. Prin acest contract s-au achiziționat cele 9 autobuze electrice, dar și 3 stații de încărcare rapidă și alte 9 stații de încărcare lentă. Procedura de achiziție a fost organizată și gestionată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, termenul de livrare negociat de această instituție fiind de maxim 23 de luni.

Câteva detalii tehnice despre cele 9 autobuze electrice:

  • Model: Solaris Urbino 12 electric, produs în Polonia
  • Lungime de 12 metri, cu 3 uși duble pentru îmbarcare/debarcare, oferind 30 de locuri pe scaune și 52 în picioare
  • Putere nominală a motorul electric (minim): 160 kW
  • Baterii cu litiu cu o capacitate de 160 KWh
  • Autonomie cu o încărcare de 66 km
  • Dotări: sistem de diagnosticare electronic, sistem de management a traficului care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza Tursib, sistem audio-video de informare a călătorilor, sistem de numărare sistem de supraveghere video, sistem de aer condiționat și încălzire, aparatura pentru validarea biletelor de călătorie, echipamente pentru WiFi și prize USB pentru încărcarea aparatelor mobile. Autobuzele sunt dotate cu rampă pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii.

3 stații de încărcare rapidă care vor fi instalate în stația de autobuz din Gară. Spre exemplu, în 10 minute, autobuzul se va încărca cu suficientă energie pentru realizarea a până la 3 curse în oraș.

9 stații de încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor.

 

Comentarii

7 comentarii

X

Acum 1 lună

In sfarsit aducem autobuze la Sibiu
Raspunde

John doe

Acum 1 lună

Wow! Dancila descopera ca exista masini electrice!
Raspunde

Noe

Acum 1 lună

comparatia e jignitoare pana si pentru Dancila. Mai degraba pavianul cu mantie descopera existenta masinilor electrice.
Raspunde

Cora, lasse uns!

Acum 1 lună

Pana si procedura asta a fost organizata de guvern, prin ministerul dezvoltarii! Ca daca era dupa prapaditii nostri, ar fi castigat Comtram si in loc de autobuze electrice, ne aduceau berbeci la pret de Lamborghini!
Raspunde

Un sibian

Acum 1 lună

la Cluj circula de cel putin 3 ani...si nu pentru ca au bani mai multi...pentru ca au oameni competenti la primarie!!!
Raspunde

Eu

Acum 1 lună

Deci 23 de luni... adică 2 ani. În tot acest timp, se schimbă tehnologia, și vor spune că rămânem tot la ale noastre pe motorină și facem altă licitație...
Raspunde

A

Acum 1 lună

Pai primaria NU cumpara, ci PRIMESTE, in baza unui în baza unui contract semnat de Ministerul Dezvoltării cu Solaris, din Polonia, firma care a fost desemnată câștigătoare în cadrul unei licitații
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus