Polițiștii sibieni au efectuat aseară o acțiune fulger pentru depistarea șoferilor vitezomani, pe Bulevardul General Vasile Milea. În trei ore, au sancționat 12 persoane, iar cinci au rămas și fără permis.
Acțiunea a fost organizată între orele 21:00 și 00:00, de polițiștii Biroului Rutier Sibiu. În cele 3 ore în care s-a folosit aparatul de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor pe sectorul de drum menționat, polițiștii rutieri au identificat și sancționat 12 șoferi care circulau cu viteză peste limita legală, aplicând sancțiuni în valoare de 12.000 de lei.
În cazul a cinci șoferi s-a impus aplicarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Cei care au fost depistați de aparatura radar circulând cu viteze cuprinse între 107 – 122 km/h sunt tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, domiciliați în județele Sibiu (doi dintre ei), Vâlcea, Mureș, Galați. Cuantumul amenzilor aplicate celor cinci vitezomani însumează 8.120 de lei, arată polițiștii sibieni.
Foto: arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2588
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C