Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Tălmaciu, a fost amendat ieri, după ce polițiștii au descoperit că a organizat o petrecere privată la el acasă.
La petrecere participau 30 de persoane. Toată lumea a fost trimisă acasă, iar organizatorul a fost sancționat contravențional cu 10.000 de lei, arată Prefectura Sibiu.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, la activităţi participând 117 de forțe ale poliției și poliției locale. Au fost verificate 1.341 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 87 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 27 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 de lei. Dintre acestea, 61 au fost aplicate celor prinși fără mască de protecție și șase sancțiuni contravenționale cu avertisment au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali au verificat 55 de persoane și au aplicat două sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 4 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2530
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John