Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Comisia de selecție va fi ținută ”la secret”. Spitalul Județean Sibiu va avea un nou manager în vară

Comisia de selecție va fi ținută ”la secret”. Spitalul Județean Sibiu va avea un nou manager în vară

În cursul săptămânii viitoare este programată publicarea calendarului concursului pentru ocuparea funcției de manager al celei mai mari instituții medicale din județ. Estimările sunt că un nou manager ar urma instalat la mijlocul lunii iunie. Manager care va avea de gestionat un buget de jumătate de miliard de lei pe anul în curs, un buget cât al întregului Consiliu Județean Sibiu.

Consiliul de administrație al Spitalului județean Sibiu a aprobat în cadrul ședinței de luni componența comisiilor de concurs și de contestații pentru procedura de angajare a unui nou manager. Acest post a rămas vacant din noiembrie 2020, după demisia dr. Liliana Coldea, de atunci fiind ocupat de interimari. 

”Conform legii, comisia de concurs va fi formată din trei persoane. Președintele consiliului de administrație (Cornel Benchea, fost manager al spitalului – n.r.) trebuie să facă parte din comisie, iar celelalte două persoane vor fi specialiști în domeniul managementului medical din afara județului Sibiu. O altă cerință legală este ca secretarul comisiei să fie tot din rândul consiliului de administrație și această responsabilitate mi-a fost propusă mie. Comisia de contestații, ce va putea analiza doar organizarea și desfășurarea concursului, trebuie să fie formată din alți membri decât cei din comisia de concurs. Aici avem un membru din cadrul consiliului de administrație și doi medici cu experiență managerială din județul Sibiu”, a anunțat Adrian Echert, consilier județean din partea USR PLUS Sibiu și membru al CA al Spitalului.

El arată că administrația Spitalului se teme de eventuale presiuni, prin urmare numele celor care fac parte din comisia de concurs și cea de contestații nu vor fi făcute, deocamdată, publice. ”Am fost rugați să nu dăm numele celor care sunt membrii celor două comisii pentru a nu găsi metode de a lua contact cu ei și pentru a exercita orice formă de presiune sau influență asupra lor. Am cerut ca prezentarea de proiect de management să fie filmată/înregistrată și disponibilă public dar am fost informat că procedura prevede deja înregistrarea audio a prezentărilor”, a mai scris Adrian Echert, în ”Jurnalul de consilier”, pe care îl publică pe pagina sa de Facebook.

Adrian Echert

Anteriorul concurs, organizat la începutul anului 2020 și în urma căruia a fost promovată dr. Liliana Coldea drept manager al Spitalului Județean, a fost contestat de către Ministerul Sănătății, care a propus reluarea acestuia. Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a susținut că organizarea selecției a respectat legislația în vigoare, iar organizația județeană a PSD Sibiu a decis să ceară în instanță anularea acestuia.

La procedura din 2020, singura persoană care și-a depus dosarul de candidat a fost dr. Liliana Coldea. Asta în condițiile în care Cornel Benchea, cel care a precedat-o, a anunțat abia în ultima zi de depunere a dosarelor faptul că nu va mai candida pentru un nou mandat.

Dr. Liliana Coldea

În vară

Actualul manager al Spitalului Județean Sibiu, Florin Neag, a fost numit prin dispoziția președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în prima parte a lunii ianuarie 2021. Reprezentanții Consiliului de administrație al Spitalului estimează că pentru desemnarea unui nou manager se vor încadra în termenul maxim de șase luni în care poate fi prelungit mandatul lui Neag. ”Calendarul procedurii va fi următorul: probabil în 05 aprilie se publică în Monitorul Oficial. Termenul limită pentru depunerea dosarelor va fi în jurul datei de 18 mai. Concursul va fi în 2 iunie și, probabil, până în 14 iunie se va finaliza toată procedura. În 26 aprilie se va publica pe site-ul spitalului. Se vor putea trimite întrebări pentru concurenți și prin e-mail. Trei din aceste întrebări vor fi puse suplimentar în cadrul prezentării proiectelor”, a mai anunțat Adrian Echert.

Florin Neag

Primele rezultate ale anchetelor la ATI, zilele viitoare

Spitalul Județean Sibiu este locul în care, în prezent, se derulează mai multe anchete ca urmare a dezvăluirilor din articolul Turnul Sfatului, ”Și eu am omorât oameni...”. Adrian Echert arată că rezultatele primelor anchete interne ar urma comunicate în perioada imediat următoare. ”Sunt mai multe anchete. Trei interne: audit clinic, audit etic și audit medical. Două anchete ale DSP (pornite de la Prefectură și Ministerul Sănătății). La cele interne acum se întocmesc rapoartele și ar trebui să fie gata în câteva zile. Anchetele Direcției de Sănătate Publică s-au finalizat și s-au soldat cu o amenda de 10 000 lei. Nu există un registru de contenție. Legislație este doar pentru partea psihiatrică”.

Un buget cât al județului

Tot în ședința Consiliului de administrație de luni a fost avizat și bugetul pe anul în curs al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pe anul 2021. Un buget estimat care are venituri mai mari decât cele ale Consiliului Județean Sibiu și cheltuie aproape egale: 476 de lei sunt veniturile estimate ale CJ Sibiu, 506 milioane de lei fiind cele ale Spitalului Județean Sibiu. 509 milioane de lei sunt cheltuielile estimate ale CJ Sibiu în acest an – 508 milioane sunt cheltuielile estimate ale Spitalului Județean Sibiu.

”Diferența se acoperă din excedentul din anul precedent. 322 milioane lei - cheltuieli de personal, 143 milioane cu bunuri și servicii. Ca termen de comparație, anul trecut am avut 476 milioane lei venituri și 485 milioane lei cheltuieli (diferența acoperită din excedentul bugetar)”, a mai completat Adrian Echert.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3055

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus