Sâmbătă,
25.09.2021
Partial Noros
Acum
16°C

O nouă bază sportivă în Sibiu, pe terenul actualului teren de rugby din Valea Aurie

O nouă bază sportivă în Sibiu, pe terenul actualului teren de rugby din Valea Aurie

Federația Română de Rugby a depus zilele trecute la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene fișa de reforme și investiții legată de Planul Național de Redresare și Reziliență. Pe lista scurtă se regăsește și Sibiul, terenul propus pentru modernizare fiind ”Bebe Boboc” din cartierul Valea Aurie.

Propunerea totală se ridică la o valoare de peste 18 milioane de euro, perioada de implementare fiind între 2021 și 2025.

Conform FRB, biectivele acestei intervenții sunt în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activităților sportive regionale și naționale prin construirea unor baze sportive cu funcționalitate multiplă.

”Nouă ne-au solicitat mai multe detalii referitoare la acest teren. Am luat legătura cu un arhitect să vedem ce se poate face, să avem un proiect bine fundamentat și cam care ar fi costurile. Ne dorim ca baza să fie împrejmuită cu un gard nou, să avem tribune și un nou vestiar modern pentru echipe. Din ce am văzut, până acum se mișcă lucrurile într-o direcție bună”, a declarat pentru Turnul Sfatului Darius Mara, directorul Clubului Sportiv Municipal Sibiu – proprietarul bazei ”Bebe Boboc”.

Conform FRB, o bază nouă va include printre altele, realizarea unui teren de rugby/fotbal de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime și groapă de sărituri, gard de protecție în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, două gradene metalice pentru spectatori având laolaltă 624 de locuri.

Bazele sportive propuse prin intervenție vor a fi construite în perioada 2022-2025 în următoarele localități: București, Timișoara, Cluj, Baia Mare, Galați, Gura Humorului, Suceava, Arad, Sibiu, Constanța, Mangalia, Iași, Alba Iulia, Brașov, Ploiești, Oradea, Pantelimon, Măgurele, Pașcani, Tecuci, Brăila, Mogoșoaia, Bârlad, Năvodari, Petroșani, Craiova.

“Colegiul Director al Federației a analizat această oportunitate și am completat aceste fișe speciale împreună cu persoanele implicate direct în atragerea acestor fonduri în sprijinul îmbunătățirii infrastructurii sportive din România. Știm foarte bine când vorbim de rugby în ce condiții se pregătesc copii, juniori și seniorii noștri, situația dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reușească pentru că, dincolo de aspectul performanței, al sportului de performanță, de care toată lumea vorbește, este un altul la fel de important, sportul de masă. Infrastructură sportivă înseamnă crearea unor locuri unde oamenii din comunitate pot veni să facă sport, să facă mișcare, totul la nivel de hobby, iar acest lucru nu poate avea decât efecte benefice. Este important să îmbunătățim această parte legată strict de pregătire și sperăm să facem acest lucru cu sprijinul atât a primăriilor, cât și a consiliilor județene. În urmă cu câteva săptămâni am fost la Iclod, în județul Cluj și acolo este un complex sportiv extraordinar, un model pentru ceea ce ne-am dori să avem în toate orașele țării”, a declarat Alin Petrache, președintele FR Rugby.

Scopul pe termen lung a dezvoltării infrastructurii sportive este de a crește numărul de secții sportive pe macroregiuni, creșterea numărului de sportivi legitimați, a antrenorilor sportivi și a instructorilor sportivi.

“Conducerea Federației Române de Rugby este una dinamică care are printre priorități creșterea bazei de selecție și dezvoltarea infrastructurii sportive la care România și mai ales, sportul nostru, suferă foarte tare. Mă bucur că avem o echipă cu experiență în atragerea de investiții din zona de fonduri europene și sper ca acest lucru să se reflecte în acțiunile noastre din perioada următoare. Strict legat de acest proiect, ce pot spune este că bazele sportive care vor fi construite în urma accesării fondurilor europene vor deservi și comunitățile locale pentru că sportul nu e doar despre performanță, ci și despre un stil de viață sănătos. Pentru atragerea acestor fonduri, cluburile au nevoie de parteneriate cu autoritățile locale, noi deja am purtat o serie de discuții cu acestea în orașele unde am fost și au arătat deschidere. În plus, ca Federație, încercăm să oferim tot suportul tehnic cluburilor care doresc să realizeze aceste proiecte,  prin partenerii cu care lucrăm deja în atragerea de fonduri europene”, a declarat Anton Pisaroglu, vicepreședinte FRR.

Vizualizari: 3285

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus