Peste 500 de sibieni au participat ieri la un protest împotriva restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. După ce s-au adunat în Piața Mare, ei au pornit în marș prin cartierele Sibiului pentru a se întoarce din nou în centru.
Video Gabriel George
Jandarmeria Sibiu a anunțat aseară că nu s-au respectat prevederile legale privind numărul maxim de participanți, acesta depășind 100.
De asemenea, în urma unui conflict verbal, doi participanți vor fi sancționați pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (republicată) - pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, una dintre sancțiuni fiind aplicată bărbatului condus la autospeciala Jandarmeriei pentru identificare.
Jandarmii au anunțat aseară, la finalul evenimentului că au o parte dintre cei care au protestat au fost identificați și vor fi sancționați.
Conform prevederilor legale, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor la care participă public numeros, indiferent de natura acestora, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
"Efective din cadrul Jandarmeriei Sibiu au fost mobilizate în vederea asigurării condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19", se arată într-o informare a Jandarmeriei Sibiu.
Echipele de dialog ale Jandarmeriei Sibiu le-au comunicat participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 20.40, fără evenimente majore, anunță autoritățile, care spun că vor reveni cu detalii referitoare la sancțiunile aplicate, după finalizarea verificărilor, care sunt în desfășurare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4095
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Q
Acum 6 ore
Newman
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Eu
Acum 8 ore
Emil