Joi,
15.04.2021
Innorat
Acum
7°C

Al doilea bărbat prins că se masturbează în public, în Sibiu, în ultimele două zile

Al doilea bărbat prins că se masturbează în public, în Sibiu, în ultimele două zile

După ce în cursul zilei de ieri au devenit publice imagini cu un bărbat care se masturba în timp ce se afla lângă un loc de joacă din cartierul Avantgarden, în cursul zilei de astăzi Poliția Locală a prins un bărbat acuzat că se autosatisfăcea în diverse locuri publice din parcul Sub Arini.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Rășinari.

”A fost adus la sediul Poliției Municipiului Sibiu de către Politia Locală. Bărbatul, in vârsta de 36 de ani, din Rășinari, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Luciana Lazăr.

Reprezentanții Poliției Locale au confirmat prinderea bărbatului, care fusese observat în ultimele zile, în parc, de mai multe persoane. Din acest motiv au fost trimise în zonă mai multe patrule, până a fost depistat.

”Poliția Locală a primit sesizări despre acest caz și a alocat patrule care au monitorizat zona pentru a-l identifica pe cetățeanul în cauză. Luni, 5 aprilie, în jurul orei 18:00, un agent al Poliției Locale a solicitat sprijinul unei patrule în zona terenului de rugby, în urma acestei acțiuni cetățeanul fiind reținut și predat Inspectoratului Județean de Poliție. Este vorba de un bărbat în vârstă de 37 de ani”, au explicat reprezentanții municipalității sibiene.

Cât privește primul caz, cel din cartierul Avantgarden, polițiștii spun că a fost identificat proprietarul mașinii care a apare în filmare, urmând să fie stabilită și identitatea persoanei care se afla la volan.

Conform legii, dacă va fi prins, bărbatul filmat riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus