Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță rezultatele obținute în urma intensificării controalelor pentru a-i depista pe cei care aruncă deșeuri în locuri nepermise ori pe cei care nu respectă măsurile de limitare a răspândirii Covid-19.
Din șapte cazuri de deșeuri aruncate aiurea, polițiștii locali au aplicat, până acum, amenzi de 3.300 de lei. ”În aceste prime trei luni ale anului, Poliția Locală a intensificat și controalele în teren pentru sancționarea depozitării în locuri publice neautorizate a deșeurilor din construcții. În urma verificărilor și cu ajutorul camerelor de supraveghere din oraș, agenții Poliției Locale au depistat șapte cazuri în care cetățenii au aruncat în loc nepermis acest tip de deșeuri. Două persoane au fost identificate și sancționate deja cu amenzi care însumează 3.300 de lei, celelalte cinci fiind în curs de identificare. Pentru această contravenție, HCL 210/2001 prevede amenzi între 800 -1.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice între 1.000-2.500 de lei”, informează Primăria Sibiu, autoritatea locală în subordinea căruia funcționează Poliția locală, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
Reprezentanții Primăriei fac apel la sibieni să apeleze la soluții legale de depozitare a acestor deșeuri, prin intermediul operatorului Soma.
În ceea ce privește cea de-a doua direcție prioritară pentru polițiștii locali sibieni, cea referitoare la verificarea măsurilor anti-Covid, reprezentanții Primăriei au întocmit un rezumat al ultimei săptămâni, când au fost efectuate controale în spațiul public, în autobuze, dar și la societăți comerciale. ”Poliția Locală a aplicat 195 de avertismente verbale persoanelor fizice și 34 sancțiuni, în sumă de 12.900 de lei. De asemenea, agenții Poliției Locale au fost prezenți în 143 de autobuze Tursib, unde 58 de persoane au fost avertizate pentru nepurtarea măștii. În perioada menționată au fost verificate 470 de societăți comerciale, fiind aplicată o sancțiune pentru nerespectarea interdicției de a organiza petreceri, în valoare de 3.000 lei și încă o sancțiune pentru nerespectarea regulilor de organizare a teraselor, în cuantum de 2.000 lei”, mai arată sursa citată.
Sursa foto: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , covid , Poliția Locală , deseuri , gunoaie
Vizualizari: 1476
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil