Drumurile de acces în cartierul Arhitecților nu vor mai fi modernizate conform planurilor inițiale, ca urmare a nemulțumirilor exprimate de proprietarii de terenuri din zonă.
La nici trei luni de la declanșarea procedurilor de expropriere a terenurilor necesare lărgirii la trei benzi a drumului județean 106C în zona cartierului Arhitecților, autoritățile județene propun reluarea procedurilor. În sensul aprobării unei noi hotărâri referitoare la coridorul de expropriere care, de această dată, să afecteze ”considerabil” mai puțini proprietari de terenuri.
”Din cauza numeroaselor reclamații din partea proprietarilor de terenuri, s-a decis reducerea culoarului de expropriere prin renunțarea racordării străzilor laterale care intersectează drumul județean DJ106C. Astfel, numărul proprietarilor afectați de exproprieri s-a redus considerabil, iar străzile, fiind de categorie inferioară drumurilor județene, vor fi racordate la drum de către Primăria Orașului Cisnădie”, se arată într-un raport care însoțește proiectul de hotărâre referitor la ”noul” culoar de expropriere.
Prin faptul că renunță la amenajarea racordării străzilor din cartier la drumul județean modernizat, numărul terenurilor expropriate se reduce de la 66 la 51, iar suprafețele necesar a fi expropriate, de la 4.700 de mp la 3.700 de mp.
Lucrările de lărgire a drumului sunt în curs de derulare și au drept termen de finalizare luna noiembrie a acestui an.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cartier , arhitectilor , Sibiu , exproprieri
Vizualizari: 15809
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Newman
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Eu
Acum 12 ore
Emil