76 persoane au fost declarate vindecate în ultimele 24 de ore, iar 85 de cazuri noi au fost raportate în aceeași perioadă de timp. Totodată, trei pacienți au murit. A crescut și numărul internărilor, astfel că în această dimineață erau 310 pacienți, cu 11 mai mulți față de ieri. La Anestezie și Terapie Intensivă sunt internați 39 adulți și 4 minori. În ultima zi au fost efectuate 268 de teste, cu aproape jumătate mai puține față de vineri, când au fost raportate 510 testări.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 25041 de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 19.016 de persoane, iar 913 persoane au decedat, conform raportului transmis de Prefectură.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1.009 persoane aflate în carantină la domiciliu și 942 persoane în izolare la domiciliu. Centrul, care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103 – au fost preluate 40 de apeluri în ultimele 24 de ore.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au răspuns unui număr de 42 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cazuri coronavirus , duminica , COVID-19 , Sibiu , coronavirus , Coronavirus România , Prefectura Sibiu , cazuri noi , stiri sibiu
Vizualizari: 1692
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Q
Acum 38 minute
Newman
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Emil