La aproape trei ani de la descinderile care au vizat un grup de traficanți de droguri din Sibiu, condus de Sorin Canciu, judecătorii au pronunțat sentințele definitive. 11 tineri au fost condamnați la un total de 45 de ani de închisoare cu executare, iar șapte au primit pedepse cu suspendare. În afara traficului de droguri, două crime au mai ”semnat” membrii acestei grupări.
13 ani, cinci luni și șapte zile de închisoare este pedeapsa la care a fost condamnat Sorin Constantin Canciu (29 de ani), considerat liderul grupului care – în unele cazuri – se autodenumea ”băieții din Terezian care fac legea”.
Șase ani, trei luni și zece zile de închisoare este pedeapsa dată lui Robert Gabriel Avram (26 de ani), din același grup. Pedepsele au fost pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, într-un dosar deschis de DIICOT Sibiu și devenit public în 2018, când procurorii au efectuat 20 de percheziții în Sibiu pe urmele traficanților de droguri.
Traficanți implicați inclusiv în crime. Înainte de descinderile din iulie 2018, Sorin Canciu a fost reținut ca urmare a unei crime la care a participat în calitate de agresor în mai 2018. Este vorba de crima petrecută în fața barului Șureanu din cartierul Vasile Aaron, în cadrul căreia alături de alți doi tineri (care nu fac parte din dosarul traficanților de droguri), Sorin Canciu a omorât în bătaie un tânăr de 26 de ani.
În plus, în toamna anului trecut, celălalt ”lider” al traficanților de droguri - Robert Gabriel Avram - a fost arestat preventiv după ce și-a înjunghiat mortal, în zona inimii, un cunoscut în vârstă de 28 de ani.
45 de ani cu executare
În dosarul 2431/85/2018 a cărui hotărâre definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia pe data de 7 aprilie 2021, alături de Canciu și Avram au mai fost condamnați la închisoare cu executare alte nouă persoane. Alți șapte tineri au fost condamnați la închisoare cu suspendare, o tânără a fost internată într-un centru de reeducare pentru o perioadă de doi ani, iar alte două persoane au primit amenzi penale de câte 3.600 de lei.
Pedepsele sunt mai mari decât cele aplicate pe fond de către Tribunalul Sibiu.
Lista pedepselor definitive pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia
Sursa: ziare.com
Canciu Sorin Constantin - 13 ani, 5 luni și 7 zile de închisoare
Avram Robert Gabriel - 6 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare
Ștef Alexandru - 4 ani și 2 luni de închisoare
Vescan Răzvan - 4 ani, 2 luni și 23 de zile de închisoare
Turcman Robert Ionut - 5 ani și 2 luni de închisoare
Olaru Avi Oliver - 2 ani și 11 luni de închisoare
Mirea Adrian - 2 ani de închisoare
Constantin Daniel - 2 ani și 10 luni închisoare
Ghizășan Ioan Marian - 2 ani 6 luni și 187 zile închisoare
Hanzi Andrei Cristian - 1 an, 2 luni și 20 zile închisoare
Kiss Adrian Iulian - 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare
Dinescu Alexandru Gheorghe - 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare
Bucur Constantin Cosmin - 1 an și 9 luni închisoare cu suspendare
Buteață Anamaria Rozalia - 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare
Musca Ioan Teodor - 1 an de închisoare cu suspendare
Niță Florin - 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare
Nonu Anton Jr - 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare
Moldovan Alexandru Raul - 1 an și 4 luni închisoare (pedeapsa executata in arest preventiv)
Duță Denisa - măsura educativa privativa de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani
Bogdan Ilie Adrian - 3.600 lei amendă penală
Nemes Ștefania - 3.600 lei amendă penală
Droguri de pe ”dark net” și bătăi administrate consumatorilor
”Începând cu anul 2016, la nivelul judeţului Sibiu s-a constituit o grupare infracţională ce a avut ca iniţiator o persoană cunoscută şi anterior cu preocupări pe linia traficului de substanţe cu efect psihoactiv, grupare ce avea ca scop traficul de substanţe stupefiante şi acapararea «pieţei de etnobotanice» din municipiul Sibiu. Din cercetările efectuate a rezultat că, persoanele cercetate se aprovizionau cu substanţe stupefiante din afara ţării, pe care le comandau cel mai probabil pe internet («dark net») şi care le erau livrate în România prin intermediul serviciilor poştale şi al firmelor de curierat (în acest sens fiind şi interceptat un colet cu cananbis)”, arătau procurorii DIICOT Sibiu, în comunicatul din 2018 emis în urma celor 20 de percheziții efectuate în Sibiu, alături de alte patru în județul Cluj Napoca.
Membrii grupării își dădeau întâlnire cu clienții în barurile Luxor și Seven, din Sibiu, sau își vindeau marfa direct prin intermediul barmanilor de serviciu, au mai arătat procurorii. Potrivit cărora, liderii grupării erau cunoscuți drept foarte violenți, folosind adesea cuțite în bătăile pe care le provocau. ”Liderii grupării infracţionale exercitau presiuni atât asupra consumatorilor, cât și asupra altor dealeri cu scopul de a obține sume de bani datorate/ impuse.Astfel au fost reţinute cazuri când le era impus consumatorilor să cumpere cantități mai mari de substanţe cu efect psihoactiv decât cele pe care aceştia le solicitau sau chiar nesolicitate, fiindu-le cerute apoi sume mai mari de bani decât cele convenite, forțându-i să le plătească cât mai repede, altfel stabilindu-le penalități. În cazul în care aceștia nu reușeau să plătească la timp, recurgeau la amenințări și chiar la violențe fizice”, mai arătau procurorii.
Motto: ”cine tace, trăiește”
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT Sibiu, Robert Avram – unul din cei doi lideri ai grupului și autorul crimei din toamna trecută - a încercat încă de la vârsta de 21 de ani să devină un mafiot în stil italian. ”Inițiatorul grupului infracțional a fost numitul Avram Robert Gabriel, care încerca nici mai mult nici mai puțin decât să formeze o grupare infracțională după modelul mafiei italiene (fără a se ridica la acest nivel, bineînțeles, dar reușind să coaguleze în jurul său, pe baza unei asocieri de interese, mai multe persoane care formau o grupare infracțională, fără structură piramidală clasică, dar în care Avram era recunoscut ca și unul din lideri și care a acționat coordonat o bună perioadă de timp în scopul comiterii de infracțiuni pe linia traficului de substanțe cu efect psihoactiv) . Sus-numitul încerca să se «ghideze» inclusiv după principii ale mafiei, printre care și binecunoscutul «motto» al acesteia, «Cine tace trăiește»/«Chi tace campa», pe care îl avea trecut la profilul de Facebook ce-l folosea în mod curent și pe care inclusiv și l-a tatuat în partea stângă a pieptului. De asemenea, acesta folosea și profilul de Facebook sub pseudonimul «Anthony Mirra», exclusiv pentru activități infracționale (inspirat de gangster-ul celebru italiano-american cu acest nume, din familia de crimă organizată «Bonano», care avea reputația unui criminal fără scrupule, cu accese violente imprevizibile, cunoscut și ca «knife man» – omul cu cuțitul”, descriu procurorii sibieni în rechizitoriul întocmit în 2018, când ”Roby” aveam 23 de ani.
Dosarul în care, în primă instanță, Robert Avram a fost condamnat la mai bine de cinci ani de închisoare a pornit de la o captură de aproape un sfert de kilogram de cannabis, realizată de procurori și polițiști în luna mai a anului 2018. Prin rechizitoriu, procurorii au mai arătat că ”Roby” și ceilalți 20 de inculpați acționau constant pentru ”eliminarea” concurenței, dar și pentru intimidarea clienților lor, cu scopul de a-i determina să cumpere cantități mai mari de droguri (de multe ori, le furnizau clienților droguri fără ca aceștia să le solicite).
Împreună cu cel pe care l-a ucis: ”Băieții din Terezian care fac legea”
La doar 26 de ani, Robert Avram are un istoric infracțional bogat. Prima infracțiune pentru care a fost condamnat – din cercetările Turnul Sfatului – s-a petrecut când ”Roby” avea 18 ani. Mai precis, în martie 2014, când într-o seară de duminică, înainte de miezul nopții, alături de Dan Santo (cel pe care l-a înjunghiat mortal în toamna anului trecut) și un alt prieten a intrat cu bâtele peste un grup de tineri care, în garajul locuinței lor, se uitau la un film.
”Martorul a relatat că li s-a solicitat să transmită că «băieții din cartierul Terezian fac legea» precum și faptul că li s-au aplicat lovituri în trei reprize de către persoanele respective, după care s-au îndreptat spre ușa garajului și au început să lovească cu bâtele în masă, în tastatura calculatorului și într-un calorifer electric care a făcut scurt circuit, rămânând fără curent”, a consemnat instanța, ca urmare a dosarului de distrugere constituit ulterior.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: italiana , mafia , din terezian , baietii , sorin , canciu , Sibiu
Vizualizari: 31003
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C