Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Spitalul Județean și-a angajat avocați: 400 de lei+TVA pentru fiecare audiere în dosarul ATI COVID

Spitalul Județean și-a angajat avocați: 400 de lei+TVA pentru fiecare audiere în dosarul ATI COVID

Spitalul Clinic Județean Sibiu a anunțat astăzi că a semnat un contract de asistență juridică cu Societatea Civilă de Avocați Baier & Gorcea. Avocații vor asista personalul spitalului la audierile solicitate de procurorii sibieni care au deschis un dosar penal de cercetare pentru omor în urma articolului „Și eu am omorât oameni!”. Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean Sibiu”, apărut în Turnul Sfatului în 8 martie 2021. ”Spitalul Clinic Județean Sibiu a încheiat un contract de asistență juridică cu Societatea Civilă de Avocați Baier & Gorcea, care se remarcă prin profesionalism și experiență. Conform unor prevederi contractuale, valoarea finală a contractului va fi influențată de numărul persoanelor audiate, număr care la acest moment nu este unul definitiv. În urma negocierilor, valoarea va fi calculată la un preț mult sub tarifele practicate în mod uzual de societatea de avocatură menționată, căreia îi mulțumim pentru disponibilitate și deschidere. Audierile încep astăzi, în prezența reprezentaților societății de avocați”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Decebal Toderiță.

Avocații vor încasa 400 lei + TVA pentru fiecare persoană solicitată a fi audiată, a mai precizat acesta. Surse apropiate anchetei spun că s-a cerut o listă cu persoanele care timp de o lună au avut acces în secția modulară ATI COVID a spitalului județean, iar instituția a oferit o listă cu peste 130 de persoane. Nu se știe deocamdată dacă toate aceste persoane vor fi audiate în cadrul anchetei.

Sursa Turnul Sfatului care a făcut declarațiile referitoare la activitatea personalului medical din secția modulară ATI COVID a spitalului a fost audiată până acum de două ori de către procurorii sibieni fără a fi asistată de avocat.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus