56 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, în județul Sibiu, în ultimele 24 de ore și au fost efectuate 912 teste. Din păcate, nouă persoane au decedat de la ultima raportare făcută de autorități. În dimineața acestei zile, peste 200 de persoane erau internate în spital, fiind infectate cu SARS CoV-2, 36 dintre acestea fiind în stare gravă.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 25391 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 56 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 19657 de persoane, iar 945 persoane au decedat (9 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 267 de persoane, dintre care pe ATI 36 adulți și 2 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 912 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 858 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 685 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Cpt. Dumitru Croitoru" al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 42 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1566
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Jean
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Anomis
Acum 4 ore
Dth