Circulația rutieră a vehiculelor rutiere cu masa totală mai mare de 7,5 tone este interzisă începând de joi, 29 aprilie și până în 3 mai, a doua zi de Paști, în anumite intervale orare, se arată într-un comunicat al CNAIR.
"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi 29 aprilie, 30 aprilie (Vinerea Mare și ziua premergătoare), 01 mai, 02 mai și 03 mai 2021 (ziua Muncii, prima și a doua zi de Paște), conform Anexei nr. 1 la Ordinul MT-MAI nr. 1249-132/2018", se arată îb comunicatul amintit.
Asffel, pe DN 7, este interzisă circulația acestora, pe ambele sensuri, în anumite intervale orare, pe tronsonul cuprins între Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Veștem (intersecția DN7 cu DN 1).
dicativ drum |
Traseu |
Sens de parcurs |
Zilele și intervalele orare de aplicare a restricției |
||||
Joi 29 aprilie 2021 |
Vineri 30 aprilie 2021 |
Sâmbătă 01 mai 2021
|
Duminică 02 mai 2021 |
Luni 03 mai 2021 |
|||
A2 |
Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea - Lehliu - Fetești - Cernavodă - Constanța (intersecția A2 cu A4) |
ambele sensuri |
16,00-22,00 |
06,00-22,00 |
06,00-22,00 |
06,00-22,00 |
06,00-22,00 |
DN 7 |
Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Vestem (intersecția DN7 cu DN 1) |
ambele sensuri |
16,00-22,00 |
06,00-22,00 |
16,00-22,00 |
06,00-22,00 |
06,00-22,00 |
DN 39 |
Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) - Mangalia (limita municipiu) |
ambele sensuri |
16,00-22,00 |
06,00-22,00 |
16,00-22,00 |
06,00-22,00 |
06,00-22,00 |
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: tir , valea oltului , trafic , circulatie , dn 7
Vizualizari: 1240
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 4 ore
Excelent +1
Acum 4 ore
Bastiu
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Emil