Se dă startul concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, situat în str. Dr. D Bagdasar nr. 12. județul Sibiu, în două etape și tot acolo se vor depune și dosarele de înscriere. De asemenea, în 17 mai, persoanele interesate pot vizita spitalul sub îndrumarea directorului medical. Concursul este organizat după ce lunile de interimat ale actualului manager Dr. Ciprian Băcilă se apropie de sfârșit.
Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu anunță începerea concursului pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu. Acesta se va desfășura în două etape, prima fiind cea de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs, etapă eliminatorie și cea de-a doua, de susținere și de evaluare a proiectului de management – probă unică.
Prima dată trecută în calendarul de concurs este 17 mai, zi în care cei interesați de acest post pot vizita spitalul sub îndrumarea directorului medical. În 4 iunie are loc depunerea dosarelor de înscriere și a proiectelor de management, la secretariatul din cadrul spitalului aflat pe str. Dr. D Bagdasar. În 8 iunie se vor afișa rezultatele, iar în 9 iunie se vor putea depune contestațiile. Acestea vor fi rezolvate în 11 iunie și se vor afișa rezultatele finale ale selecției de dosare. Proiectele de management selectate vor fi publicate pe pagina de internet a spitalului, iar între 16 și 18 iunie, la ora 10.00, oricine dorește poate adresa întrebări candidaților pe adresa de e-mai [email protected].
În 21 iunie, de la ora 8.00 se va întruni comisia de concurs pentru a selecta întrebările ce urmează a fi puse candidaților, iar de la ora 10.00 aceștia își vor susține proiectele de management. În 22 iunie se vor afișa rezultatele probei de susținere a proiectelor de management, în 23 se vor putea depune contestații, iar în 25 iunie se vor afișa rezultatele finale.
Cei care își doresc postul de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu trebuie să atingă în proiectul de management cinci teme. Prima este planificarea și organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului, cea de-a doua siguranța și satisfacerea pacientului, apoi managementul serviciilor medicale, managementul resurselor umane și performanța clinică și financiară a activităților spitalului.
Temele cadru pentru proiectul de management, bibliografia și regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sunt afișate la sediul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, pe site-ul instituției: www.medicina-psihiatrie.ro și pe site-ul Consiliului Județean Sibiu www.cjsibiu.ro.
Din luna februarie medicul Ciprian Băcilă ocupă funcția de manager interimar al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu.
Sursa foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: concurs pentru postul de manag , vizitatea spitalului , spitalul de psihiatrie , manager , Sibiu ,
Vizualizari: 2829
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 11 ore
Kokos
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Iulian
Acum 11 ore
Xxx