Reprezentanții Primăriei Sibiu au publicat procedura de atribuire a contractului de amenajare a malurilor Cibinului. În principal, va fi realizată o pistă de biciclete de 3,5 km lungime și doi metri lățime pentru ambele sensuri, dar proiectul include o serie întreagă de alte amenajări, precum un pod circular la confluența dintre Cibin și Rosbach. Valoarea estimată a contractului, cu tot cu TVA, este de peste zece milioane de euro.
Subiect discutat de la începutul anului 2016 și înscris în strategiile orașului un an mai târziu, proiectul amenajării malurilor Cibinului a ajuns în faza de angajare a unui constructor. Proiectul are în vedere, în principal, amenajarea unei piste de biciclete pe o lungime de 3.510,19 metri, la care se mai adaugă alți 30,8 metri ai unei pasarele ciclo-pietonale care va fi amenajată la capătul dinspre Gușterița al pistei.
Pista de biciclete va porni în continuarea celei aflată în prezent în construcție pe strada Maramureșului și parcurge malurile Cibinului până în buza cartierului Gușterița, mai precis până aproape de intersecția străzii Viitorului cu străzile Crișului și Mureșului.
Șase tronsoane
Pentru construirea pistei de biciclete, traseul avut în vedere a fost împărțit în șase tronsoane, delimitate de podurile peste Cibin aflate pe traseu. Din această împărțire rezultă trei zone de ”conflict” între bicicliști și traficul auto. Primul astfel de conflict va fi în zona actualelor poduri peste Cibin de pe Șoseaua Alba Iulia, unde pista de biciclete se va întrerupe, iar bicicliștii (în cazul în care vin din direcția Ștrand) vor fi nevoiți să intre pe str. Maramureșului, să traverseze sensul giratoriu de la intersecția cu str. Alba Iulia și str. Malului și, mai apoi, să ”coboare” pe viitoarea pistă. Lucrurile în această zonă se vor schimba în cadrul proiectului de modernizare a celor două poduri, proiect aflat încă în stadiul de documentație.
Al doilea ”conflict” va fi înregistrat la podul de piatră de pe str. Gladiolelor. Nici aici traseul nu va fi amenajat ”pe sub pod”, ci prin intermediul unei treceri de pietoni. Cel de-al treilea conflict se înregistrează în intersecția străzilor Cibinului, Târgul Fânului, Viitorului și Rusciorului, unde, de asemenea, bicicliștii vor trebui să folosească sensul giratoriu amenajat și pentru traficul auto. De altfel, de aici încolo, pista de biciclete va fi amenajată pe malul stâng al Cibinului (cel opus părții pe care se află str. Viitorului).
Tronsoanele în care a fost împărțită pista de biciclete
(vezi la finalul acestui articol fotografii cu traseul stabilit de proiectanți)
Tronson 1: 151 m lungime, pe malul drept al râului, între pista de biciclete în construcție pe str. Maramureșului și podurile peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia
Între tronsonul 1 și 2 legătura va fi realizată în viitor, o dată cu reabilitarea actualelor poduri
Tronson 2: 609 m lungime, de la podurile peste Cibin până la podul Neculce
Între tronsonul 2 și 3 legătura va fi realizată prin actuala amenajare de sub podul Neculce
Tronson 3: 408 m lungime, de la podul Neculce la podul de la Piața Cibin
Între tronsonul 3 și 4 legătura va fi realizată prin actuala amenajare de sub podul Pieței Cibin
Tronson 4: 579 de m lungime, de la podul de la piața Cibin și până la podul de pe str. Gladiolelor
Între tronsoanele 4 și 5 legătura va fi realizată printr-o trecere de pietoni la nivelul străzii
Tronsonul 5: 130 de m lungime, între podul de piatră de pe str. Gladiolelor și sensul giratoriu dintre str. Cibinului, Viitorului, Rusciorului și Târgul Fânului
Între tronsoanele 5 și 6 asigurarea legăturii nu este explicată nici în proiectul tehnic, după cum nu a fost explicată nici în studiul de fezabilitate
Tronsonul 6: 1.633 de m lungime, între sensul giratoriu și capătul de proiect (zona intersecției Viitorului cu str. Crișului și Mureșului)
Un pod circular - ”landmark”
Proiectul prevede și amenajarea a două poduri care să fie folosite exclusiv de bicicliști și pietoni, ambele pe ultimul tronson, cel cu numărul 6. Ambele poduri vor avea o lățime utilă de câte cinci metri, dintre care trei vor fi alocați bicicliștilor și doi – pietonilor.
Cel mai scurt pod va avea o lungime de 37 de m și va fi amplasat chiar la capătul proiectului pentru a facilita legătura dintre pistă și infrastructura rutieră a orașului, respectiv intersecția străzilor Viitorului, Crișului și Mureșului.
Mult mai interesant se anunță un pod circular care va avea o rază interioară de 15 metri și care asigură continuitate pe malul stâng al pistei de cicliști la confluența dintre pârâul Rosbach și râul Cibin. Podul va fi destinat, asemeni celuilalt, și circulației pietonilor, dar și cicliștilor, având o lățime de cinci metri și o lungime totală a inelului central de 112 m. ”Podul circular are potențialul de a deveni o atracție în sine a întregului circuit ciclo-pietonal, în condițiile în care tronsonul care pornește din strada Rusciori are un amplasament într-o zonă neconstruită, sălbatică, fără intervenții antropice majore. Astfel, podul circular poate avea rolul de «landmark», fiind o destinație în sine pentru cei care parcurg acest traseu”, se arată în memoriul general al documentației de atribuire.
Proiectanții estimează că podul circular va fi o atracție în sine a viitoarei piste pentru biciclete
Balcoane și deck-uri
Pentru a crea ”un ambient confortabil și atractiv”, pe traseul pistei de biciclete vor fi amenajate și structuri de odihnă: trei deck-uri cu suprafața de 142 de mp fiecare (tronsoanele 2, 5 și 6) și cinci balcoane cu suprafața de 36 de mp fiecare. Acestea vor fi realizate din structuri metalice, cu pardoseală din plăci TWPC.
Pe întreg traseul vor fi montați 166 de stâlpi de iluminat cu sisteme led, o parte fiind și ”smart WiFi”. Totodată, traseul va fi populat cu trei tipuri de bănci de odihnă (din beton, din beton circulare și din structuri metalice), precum și bănci ”smart-city”, adică bănci cu panouri fotovoltaice și prize USB pentru încărcarea telefoanelor.
Pe traseu vor fi amenajate și ”totemuri de informare” pentru cicliști, care vor afișa mesaje variabile și vor fi dotate și cu funcții de numărare a pietonilor și bicicliștilor.
În toate zonele de odihnă vor fi amplasate și rasteluri pentru biciclete.
O piațetă pe malul Cibinului
Constructorii care vor fi angajați de Primărie vor trebui să realizeze și o piațetă pietonală în zona plană de la începutul tronsonului 2 (cea din avalul podului șoselei Alba Iulia peste Cibin). ”Prin proiect se propune transformarea acestei zone într-o piațetă, având în vedere dimensiunile sale relativ reduse, dar conferindu-i caracteristicile unei zone de promenadă și loisir, prin amenajarea de zone de șezut, zone de observare, completate cu alveole de spațiu verde, în care se va propune plantarea de arbori”, se arată în proiectul tehnic al lucrării. Zona are și rolul de a face legătura cu mijloacele de transport public.
Imediat în avalul podurilor șoselei Alba Iulia peste Cibin va fi amenajată o piațetă
”Poteca artiștilor”
Proiectanții au identificat pe traseul viitoarei piste și ziduri folosite de pasionații de grafitti. Prin urmare, proiectanții au decis ca în zona dintre tronsonul 2 și 6 (unde au fost identificate astfel de ziduri) să fie botezată ”Poteca artiștilor”. ”Prin continuarea texturii de graffiti se va realiza un perete fundal / capăt de perspectivă pentru amenajare. Revitalizarea spațiului urban prin artă poate fi realizată prin implicarea comunității locale de artiști, în colaborare cu Street Art Festival”.
Proiectul propune și amenajări peisagistice, prin plantarea de mesteceni și sălcii plângătoare, precum și o serie arbuști, plante acvatice
Două zone cu trotuare
Pe traseul viitoarei piste de biciclete sunt proiectate și amenajări de trotuare pentru pietoni, dar numai pe anumite tronsoane. Este vorba de primul și al treilea tronson. Pe primul, trotuarul va avea 145 de m și o lățime variabilă între 2,2 și 2,6 metri, iar pe tronsonul 3 (cel dintre podul Neculce și cel de la piața Cibin), trotuarul va avea 108 lungime și o lățime variabilă între 1,4 și 1,9 m.
Spații de siguranță
Documentația pentru amenajarea pistelor de biciclete prevede – acolo unde pista are înspre apă un rambleu mai înalt de un metru – amenajarea un parapete metalice de siguranță înspre partea către râul Cibin. Între parapete și pista de biciclete va fi amenajat un spațiu de siguranță de 50 de cm.
Gata prin 2023
42,7 milioane de lei, fără TVA (adică 50,9 milioane de lei cu TVA, echivalentul a 10,3 milioane de euro) este bugetul alocat acestui contract înainte de atribuire. Termenul de depunere a ofertelor a fost fixat pentru ziua de 23 iunie 2021. Funcționarii Primăriei Sibiu estimează că vor finaliza evaluarea ofertelor tehnice cel mai târziu la finele lunii februarie a anului viitor. Iar dacă estimările funcționarilor sunt corecte (și procedura nu se va prelungi și mai mult din cauza unor contestații), amenajarea malurilor Cibinului ar putea fi gata prin primăvara anului 2023.
Și asta deoarece durata totală de execuție efectivă a lucrărilor nu trebuie să depășească 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, ”la care se adaugă o perioadă de maxim două luni pentru recepția la terminarea lucrărilor, inclusiv remedierile necesare, după caz”, după cum se arată în caietul de sarcini al procedurii. Termenul de garanție solicitat este de minim cinci ani, maximul fiind de șapte ani.
În atribuirea contractului, prețul va conta în proporție de 90%, iar perioada de garanție ofertată, în proporție de 10%.
Mii de mc de beton
În afară de piste de biciclete și trotuare, lucrările proiectate pe malul Cibinului presupun relocarea a numeroase utilități (rețele de apă-canal, de gaz, electrice). Totodată, pe anumite porțiuni pista de biciclete va fi construită ”sub cota nivelului excepțional al apelor aferentă debitului cu probabilitatea de depășire de 20%. Astfel, sunt necesare lucrări de stabilizare a pistei și de reprofilare a albiei râului”. Stabilizarea se va face cu ziduri de sprijin din palplanșe, care vor avea o adâncime între șase și nouă metri.
Toate aceste lucrări presupun turnarea unor cantități relativ importante de betoane. Din listele de cantități rezultă că, pentru amenajarea malurilor Cibinului pe porțiunea de 3,5 km, vor trebui turnați peste 4.000 de mc de beton (având în vedere că o betonieră are o capacitate de 5,5 mc, este nevoie de peste 730 de betoniere pline).
Unde vor fi folosiți cei 4.049 de mc de beton
Sursa: listele de cantități din documentația de atribuire
Relocare utilități – 24 de mc
Piste pentru biciclete, fundații – 921 de mc
Trotuare – 72 de mc
Guri de scurgere și rigole – 187 de mc
Lucrări de siguranța a circulației (ziduri de sprijin, egalizări pante) - 342
Lucrări pentru protecția albiei Cibinului - 1.070 de mc
Lucrări de sprijinire – 618 de mc
Betoane pentru pasarele – 756 de mc
Relocare utilități, electrice etc – 59 de mc
Cum au desenat proiectanții traseul viitoarei piste de biciclete:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 11317
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 7 ore
Kokos
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Iulian
Acum 8 ore
Xxx