Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Bisericile din spitale. Ce spun preoții Cătălin Dumitrean și Nicolae Latchescu care vizitează bolnavii de COVID

Bisericile din spitale. Ce spun preoții Cătălin Dumitrean și Nicolae Latchescu care vizitează bolnavii de COVID

Preoții Cătălin Dumitrean și Nicolae Latchescu slujesc la bisericile din două spitale sibiene. Este vorba despre Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Clinic Județean Sibiu. În urmă cu câteva săptămâni, printr-un ordin de ministru, autoritățile au permis intrarea preoților în secțiile COVID, pentru a putea fi alături de bolnavi, la nevoie. Niciunul dintre cei doi nu a stat pe gânduri, ambii dorindu-și acest lucru. Au îmbrăcat combinezonul și au intrat în saloane. Despre ce au simțit ei, despre cât de important a fost pentru bolnavi și cadrele medicale, despre cele mai grele momente și despre speranța că vom trece de această pandemie au vorbit cei doi într-un material realizat de Turnul Sfatului.

Părintele Cătălin Dumitrean slujește la spital încă de când a devenit preot, în urmă cu 22 ani. Spune că parohia pe care i-a încredințat-o Mitropolia a fost la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) din Sibiu, Spitalul CFR, Spitalul de Pediatrie și Căminul de vârstnici de pe strada Dealului. Acolo unde simte, însă, că-și îndeplinește menirea și unde este primit întotdeauna cu brațele deschise este Spitalul TBC. În prezent, părintele slujește atât în Biserica din cadrul spitalului, cât și în Biserica „Sf. Ioan Iacob Românul”, de pe strada Dealului.

Părintele Cătălin Dumitrean

„Practic eu nu sunt preot paroh cu străzi și case. Parohia mea sunt bolnavii și atât. Construind cele două biserici, cea de pe Dealului, pe care am construit-o în anul 2000 și pe cea de la Spitalul TBC, am deschis spre credincioșii din afară locașuri în care să vină să se roage și s-au creat momente frumoase, mai ales în pandemie, prin rugăciunile care s-au făcut. Am adus preoți pe lângă mine, misionari care nu erau într-o parohie și mi-am făcut o echipă frumoasă, de șase, șapte preoți cu care slujesc, plus că, la Spitalul de Boli Pulmonare foarte mult au contribuit rugăciunile din anii trecuți, până să înceapă pandemia. Noi nu am avut acolo o moarte în spital. Îmi aduc aminte că mulți s-au însănătoșit. Am avut cazuri de cancer care au venit din afară. Oameni, care s-au rugat, au devenit credincioșii noștri și s-au vindecat. Cumva, într-un loc în care m-am dus oarecum sfios, pentru că este foarte greu să pătrunzi cu o completare pe un teren al medicinei, dar am fost primit de la bun început cu brațele deschise. Când am ajuns în spital era director un greco – catolic, Dumnezeu să-l odihnească, care m-a primit cu toată dragostea și mi-a dat posibilitatea să-mi deschid un paraclis, apoi să-mi fac bisericuță. Îmi amintesc că primele slujbe le făceam la o masă, acolo, în curtea spitalului”, povestește preotul Cătălin Dumitrean.

Și-a dorit să se alăture misiunii de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu încă din copilărie. Familia lui era de intelectuali, tatăl fiind inspector de bancă, dar oameni foarte apropiați de Dumnezeu și de Biserică. Micul Cătălin Dumitrean nu lipsea de la nicio slujbă. Păstrează printre cele mai frumoase amintiri momentele în care părinții lui aveau musafiri și el îi constrângea să participe măcar la cinci minute din ritualul lui de slujbe. Asta era joaca lui preferată. Cu iconițele și de-a preotul.

„Niciodată n-am avut pin gând altă meserie. Așa mi-am pregătit și școala și evoluția în liceu ca să merg la teologie. Când am intrat, eram ca acasă. Nu a fost nimic nou. Cunoșteam și muzica bisericească și doctrină și tot. Pentru mine școala a fost foarte lejeră și plăcută. Cred că a fost și vocație, nu doar chemare, pentru că atunci când te simți în elementul tău este mai mult decât chemare. Eu am făcut tot timpul slujbele natural, cu plăcere. Pentru unii am fost greu de decodificat, de unde este starea asta a mea, dar așa a fost întotdeauna. Așa sunt. De aceea mi-a fost și-mi este lejer în perimetrul acesta al credinței”, spune preotul.

Rugăciuni la geamul pacienților

În toți anii aceștia în care a slujit, Părintele Dumitrean a construit cinci biserici, trei mănăstiri și o chilie, fără a aștepta ceva în schimb. Pur și simplu spune că a dorit să le ofere oamenilor case a lui Dumnezeu în care să se roage și să-și găsească liniștea. În același timp, s-a îndreptat și spre latura misionară, spre bolnavi, iar ultimul an jumătate a fost un an de încercări și pentru preoții din spitale, la fel ca și pentru toată lumea. Slujbele la Biserica de la Spitalul TBC s-au ținut în toată această perioadă, dar fără participarea credincioșilor. Părintele îți amintește că la începutul pandemiei ținea slujba la geamurile pacienților.

„Când d-l Roman era manager acolo ieșeam cu masa la geamurile bolnavilor, când a început pandemia și au venit primii bolnavi de COVID. Vreau să vă spun că am găsit acolo toată înțelegerea de care aveam nevoie, iar md-l Roman a avut un rol cheie, el fiind un om credincios. Așa că m-am dus și am făcut slujbe în fiecare săptămână, când au fost perioadele cele mai grele. Deschideau geamurile bolnavii și ne puneam în genunchi și ne rugam tare și pentru ei și pentru personal. Îi pomeneam, de fiecare dată, ca să simtă o ocrotire, să simtă că cineva încearcă să facă o legătură cu Dumnezeu și îi pomenește. Le-am ridicat foarte mult moralul. Doamnele asistențe, infirmieri, infirmiere, doamnele din personalul de acolo, marea majoritate au trecut pe la mine, chiar și medici. Eu stăteam o zi pe săptămână pentru ei  și vorbeam”, spune preotul.

Acesta își amintește că atunci când au venit primii bolnavi de COVID un cadru medical a venit să-i vorbească despre cât de speriată era și cum a mers acasă și a făcut de trei ori baie de teamă să nu se îmbolnăvească. Predica ținută de preot în curtea spitalului a făcut-o să privească totul cu încredere și să depășească momentele de panică.

„Toți eram așa. Toți cei care trebuia să intrăm pe secția COVID. În perioada aceea de la început am intrat doar pentru a sfinți de Bobotează, dar, în rest, doar până la geam. De abia acum, când ni s-au dat și nouă mai multe libertăți am intrat”, mai spune preotul Cătălin Dumitrean.

„Parcă eram omul pe Lună care pășea cinci metri”

Din momentul în care autoritățile au permis printr-un ordin de ministru că preoții pot intra la bolnavi, părintele Cătălin nu a mai stat pe gânduri, s-a echipat corespunzător, respectând toate normele de prevenție și a intrat la bolnavii de COVID. Sentimentele lui au fost greu de explicat, la fel ca și misiunea pe care o are.

Părintele Cătălin, în echipament de protecție pentru bolnavii din zona Non covid

„Am intrat la acești bolnavi, iar aici este o poveste frumoasă. A fost cea mai mare bucurie. Parcă eram omul pe Lună care pășea cinci metri pe secundă și nu m-am recunoscut. Nu am avut nici cea mai mică stare de frică. Când am pătruns în saloanele COVID, mă duceam la toți cei internați, mă așezam pe scaun și povesteam cu ei, lângă ei, lângă patul lor. Nu simțeam vreo diferență sau vreo teamă. M-am lăsat în voia lui Dumnezeu așa: eu mă pot îmbolnăvi dacă Tu vrei așa, pentru că este normal. Dacă vrei să mă aperi, apără-mă să pot face bine, căci dacă eu cad, cad și fii mei duhovnicești. Asta mi-a dat un curaj extraordinar, ireal poate”, povestește părintele Cătălin.

Spune că aceeași bucurie au simțit-o și pacienții vizitați de el. Au prins curaj să lupte cu boala și speranță că se vor face bine. Asta înseamnă un preot în spital.

Părintele Cătălin Dumitrean a fost și este în mijlocul bolnavilor de COVID. A văzut această boală sub toate formele ei.

„COVIDUL există fără doar și poate și a intrat în oameni. Poate și în noi, cei care nu am avut simptome, om fi luat. Suferința există și ceea ce le-am spus mereu oamenilor a fost să-și ia medicamentația, să respecte lucrurile care se fac și le-am spus să aibă nădejde și în Dumnezeu. Eu ca preot, m-am situat pe o poziție rațională, dar în care am adus și lucrarea lui Dumnezeu, pentru că eu cred în această lucrare. Am văzut atâtea minuni inexplicabile și nu pot să nu vorbesc și să nu spun cât de mult cred în lucrarea lui Dumnezeu. Sunt sigur că și rugăciunile care s-au făcut în spital au oprit moartea multora din bolnavi. Am ajutat și noi la procesul de medicamentație al medicilor. Au fost lucruri care merg mână în mână”, spune preotul.

Mulți dintre bolnavi au confirmat puterea dată de rugăciunile preoților și speranța că se vor face bine.

„Am vorbit cu bolnavi care au fost căzuți psihic. Am fost chemat la un bolnav care voia acasă. Era agitat și striga efectiv că vrea acasă, iar personalul nu mai făcea față. Am stat de vorbă cu el și l-am liniștit”, mai spune preotul.

Spune că cele mai mari temeri pe care le-a întâlnit la oameni vis a vis de această boală au fost moartea și necunoscutul.

„Frica a fost extraordinar de mare, pentru că și modul în care s-a prezentat puțintel mediatic a fost pentru a crea emoții. De aceea m-am bucurat de fiecare dată când s-a venit cu mesaje optimiste. Oamenii au stat și au așteptat să se întâmple lucruri salvatoare care nu mai veneau și când te mai afli și într-un spital, medicii nu pot da garanții. Sunt reținuți. Ei nu pot spune decât că încearcă, dar preotul trebuie să spună da, cu ajutorul lui Dumnezeu. Nimeni nu a murit dintre cei pe la care am trecut și pentru care am lucrat”, mai spune preotul.

A ales să nu se vaccineze, însă nu sfătuiește pe nimeni să nu o facă

Cătălin Dumitrean povestește și despre strădania și efortul depus de cadrele medicale. Își amintește de mobilizarea care a  fost în spital în primele luni de pandemie. Despre desele și lungile ședințe ale managerului și directorilor în care se căutau soluții, pentru că la început nu erau măști, nu erau echipamente suficiente, nu erau aparate.

„Am pus cu toții umărul și am reușit să ținem un spital. Îmi amintesc că cea mai grea perioadă a fost luna martie a anului trecut, când nimeni nu știa nimic, dar paradoxal, m-am simțit bine. M-am simțit cu adevărat preot pentru că puteam face ceva pentru semenii mei. Mă gândeam că și de mi se întâmplă ceva, așa trebuie să fie preotul. Să fie acolo unde este mai greu. Aș fi intrat în spital încă de atunci, dar nu era permis. Așa mergeam la geamul lor”, mai spune părintele.

În ceea ce privește vaccinul, părintele spune că a ales să nu se vaccineze, însă, nu a sfătuit pe nimeni să nu o facă. Este părerea lui personală, citind și lucruri pro și contra vaccin și spune că nu-și dorește să influențeze pe nimeni.

„Oamenii nu sunt infantili, ei pot să aleagă. Eu am lăsat totul în seama lui Dumnezeu”, mai spune preotul.

Părintele Nicolae Latchescu: „Această pandemie a adus un mare dezechilibru”

Părintele Nicolae Latchescu slujește de 9 ani la Biserica de la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Nici el nu a stat pe gânduri și odată ce autoritățile au permis, a intrat la bolnavii de COVID din spital, inclusiv la cei aflați în stare gravă, în secțiile ATI. „Asta este misiunea preotului într-un spital, de a îngriji de bolnavi”, spune acesta.

Părintele Nicolae Latchescu

Este preot din anul 1989, cu șase luni înainte de revoluție. A fost preot paroh în satul Dobârca, lângă Miercurea Sibiului timp de opt ani. A plecat apoi, chemat de ÎPS Laureanțiu Streza, la Caransebeș, unde a primit o parohie, ca mai apoi, în anul 2000 să revină la Sibiu pe sectorul social. A fost inspector social în cadrul Compartimentului social al Arhiepiscopiei Sibiului din anul 2005 și până în 2012 când a fost numit preot paroh al bisericii din spital. A finisat biserica și s-a ocupat de parcul din fața ei pe care îl consideră o oază pentru bolnavii și credincioșii care vin la biserică.

Încă de copil a simțit chemarea spre o viață aproape de Dumnezeu și i-a dat curs urmând Seminarul Teologic de la Caransebeș și Facultatea de Teologie de la Sibiu.

Părintele Nicolae Latchescu spune că pandemia de COVID a dezechilibrat rânduiala creată în ultimii ani între biserică și bolnavi.

„De-a lungul celor șapte ani, când nu se știa de această pandemie am intrat într-un anumit ritm gândindu-mă că biserica din spital este o insulă de speranță într-un ocean de durere. Această pandemie a adus un mare dezechilibru. Înainte de COVID puteam să intru la bolnavi, pe orice secție, la orice oră din zi și din noapte, având grijă să nu mă intersectez cu cadrele medicale care își făceau treaba. Acum, însă, lucrurile sau schimbat. Au fost secții în care am putut să intru, dar și secții în care nu am putut să merg, cum sunt secțiile COVID. Am încercat să ținem legătura cu bolnavii cât am putut, nu neapărat prin prezență, cât printr-un telefon sau prin aparținători”, spune preotul.

Acesta povestește că au fost momente grele înaintea Sărătorilor de Paște când au trebuit să găsească soluții pentru ca și bolnavii să primească Sfintele Paști, pentru că nu mai puteau fi trimise prin infirmiere, la fel ca în anii trecuți.

„Am făcut o comandă pentru prescuri care au fost sfințite și cu două zile înainte de sfintele Paști le-am dus la bucătărie pentru a ajunge pe secții. Doamnele infirmiere le-au luat și le-au dus bolnavilor pe secții la micul dejun chiar în dimineața Învierii. A fost o mare bucurie pentru bieții bolnavi care au putut să consume Sfintele Paști în felul acesta trimise”, povestește preotul.

Cazul unui medic care a pierdut lupta cu boala, l-a marcat

A intrat prima dată într-o secție COVID după ce a apărut în Monitorul Oficial ordinul de ministru care permitea asta. Și-ar fi dorit să intre și înainte, dar trebuia să respecte dispozițiile date de autorități.

„Eram mereu cu gândul la Sfântul Vasile cel Mare despre care se știe că avea printre altele și secții cu boli infecțioase cum ar fi și leproși și intra la acești bolnavi și chiar îi săruta”, spune preotul.

Părintele Nicolae Latchescu în combinezon

Nu-i este teamă să intre pe aceste secții. Știe că personalul medical intră de atâta timp să îngrijească bolnavii și nu vede de ce n-ar face-o și el, cu atât mai mult cu cât poartă același echipament de protecție împotriva virusului.

Din păcate, unul dintre primele cazuri la care părintele a fost, l-a marcat. Retrăiește cu emoție vădită pe chip și în glas acele momente.

„Este vorba despre un cadru medical care a lucrat aici în spital și care, bănuind cum stau lucrurile în ceea ce privește viitorul și-a dorit mult de tot ca să fie asistată. Era vorba despre o doamnă doctor deosebit de distinsă și își dorea foarte mult să se spovedească, să se împărtășească și să i se facă toate dezlegările care se fac în astfel de cazuri. Ajungând la dânsa am încercat să o pregătesc în ceea de privește Sfânta Împărtășanie și Sfânta Spovedanie. Când am început să-i citesc rugăciunea m-a întrerupt și m-a rugat să o las să spună ea mai întâi ce are pe suflet și apoi să fac rugăciunile. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva niciodată. Dânsa, având masca de oxigen, probabil îi era frică ca din clipă în clipă să nu trebuiască să fie intubată și să nu poată să spună ce are pe suflet. Nu că ar fi fost de spus cine știe ce, pentru că toți suntem păcătoși și avem câte ceva, așa și dânsa a vrut să spună la spovedanie. Am spovedit-o, apoi am citit rugăciunea și am împărtășit-o și am văzut atâta bucurie pe fața dumneaei și sigur, până în ultima clipă, oricât ar fi de suferind bolnavul, trage nădejde și, în același timp și noi preoții încercăm să le inducem această stare legată de ceea ce înseamnă optimism, speranță, cu atât mai mult, că se știe, chiar și cadrele medicale spun că optimismul înseamnă mult în viața unui bolnav. Dacă omul are o astfel de atitudine, are șanse să se facă mult mai repede sănătos decât un om care se gândește la ce este mai rău. Și mai spunem noi preoții că dacă această stare pozitivă mai este pătrunsă și de credința în Dumnezeu, pot să apară adevărate minuni. Voia domnului a fost ca d-na doctor de care vă povesteam să treacă la cele veșnice, dar ca și preot paroh al spitalului, pe lângă durerea pe care am avut-o că a plecat mult prea devreme, am avut totuși bucuria de ceea ce a însemnat plecarea dânsei pregătită de pe această lume”.

Părintele povestește că ajutat de acordul medicilor a început să intre la toate cazurile COVID, în ultima vreme și și-a dat seama că prezența sa ca preot este benefică, pentru că imediat apare în ochii bolnavilor, licărul de speranță.

„Mereu, noi ca preoți, punem accentul pe speranță. Când nu mai este nicio speranță, mai este una și aceasta este legată de Bunul Dumnezeu. Le-am spus și le spun mereu bolnavilor că sunt cazuri în care fie au fost foarte bolnavi în spital și nu mai aveau nicio șansă pe patul de spital, fie că erau chiar și externați pe considerentul că nu mai au nicio șansă, cunosc oameni care și-au revenit și au trăit apoi ani buni. Cu ajutorul cadrelor medicale, pentru că medicii sunt mâna prelungită a lui Dumnezeu și voința bolnavului”, spune preotul Nicolae Latchescu.

Și cadrele medicale au nevoie de suportul unui preot

Părintele spune că cele mai grele momente sunt cele în care realizează că deși există multă speranță, aceasta se năruiește în cele din urmă. Acesta este și contextul în care se străduiește să pună și mai mult accentul pe credința în Dumnezeu.

În ceea ce priește cadrele medicale care i-au trecut pragul bisericii sau cu care a discutat în această perioadă preotul spune că cele mai mari frământări erau că deși puneau suflet în munca lor, de multe ori erau denigrate și simțeau nevoia de suport. Spune că a avut discuții telefonice cu ei, a pus pomelnice cu tot personalul de pe COVID și i-a sprijinit prin rugăciune.

Pentru cei care nu cred în existența acestui virus părintele spune despre cazul unui alt medic care a fost două luni în spital, inclusiv la ATI, suferind de această boală. După ce s-a făcut bine acest medic le dorește doar cinci minute celor care nu cred să trăiască efectele acestei boli și apoi să reia discuția. Părintele spune că este cel mai bun exemplu, pentru că această boală există cu siguranță, cu toate că unii trec fără probleme prin această boală și pentru alții poate fi fatală.

Cu privire la vaccinare preotul spune că este la latitudinea fiecăruia să decidă cum este mai bine.

„Fiecare trebuie să fim responsabil de ceea ce facem, inclusiv vis a vis de acest vaccin. Sigur că teorii ale conspirației au fost, sunt și vor fi. De cele mai multe ori, acestea nu prezintă deloc adevărul. Astfel, cel mai bine este să ne documentăm cu toții și să procedăm ca atare”, mai spune preotul.

Acesta îi îndeamnă pe oameni să asculte autoritățile, să se ferească de boală și să nu uite de faptul că există un Dumnezeu care ne poartă grija și să încercăm să fim în legătură cât mai strânsă cu El.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Siegrfried

Acum 2 ani

Nu sunt impotriva Bisericii dar mi se pare aberant sa ai biserica in spital. Daca pacientii solicita prezenta preotului poate sa vina preotul parohiei .
Raspunde

Mari

Acum 2 ani

Prezenta unui preot in spital este importanta si incurajatoare pentru credinciosi. Nu e aberant, dimpotriva, e minunat sa ai posibilitatea de a te spovedi si impartasi in momente atat de dificile, cand ai vrea si nu mai ai cum sa ajungi la biserica. Unii oameni se schimba pe patul de spital pentru ca trec prin momente grele isi vad viata cu alti ochi. Uneori preotul paroh poate sa ajunga ... prea tarziu.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 2 ani

Din fericire popa cu doua masti,manusi si patrahir ''la vedere'' ,intrind intr-un salon cu bolnavi,dovedeste ridicolul mai bine decit as putea-o face eu. Daca ar durea prostia....La mai mare,Ninja !
Raspunde

Flo

Acum 2 ani

Mulțumesc Părinte Latchescu ca ati întrat la tatăl meu grav bolnav de covid unde l-ați spovedit și impartasit. Felicitări pt articol. Atâta timp cât nu este un medicament pt boala asta toată speranța este în Dumnezeu, iar preoții sunt de felicitat pt ca întra la mulți bolnavi și risca sa se îmbolnăvească.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus