Vineri,
18.06.2021
Innorat
Acum
18°C

Liviu Dragnea, trimis în judecată într-un nou dosar: trafic de influenţă legat de vizita în SUA

Liviu Dragnea, trimis în judecată într-un nou dosar: trafic de influenţă legat de vizita în SUA

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017. 

Al[turi de Dragnea, a mai fost trimis în judecată și Gheorghe Dumitrescu, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

I. În perioada ianuarie 2017 - mai 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:
- asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,
- asigurarea, cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri).

De asemenea, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu a mai acceptat de la același om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai - iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalți oficiali din SUA.

În acest context, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care respectivul le avea în România.

II. În perioada mai - octombrie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitați de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie - iulie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comentarii

2 comentarii

Geo

Acum 4 săptămâni

L-au prins pe tovarasul Dragnea si il transforma in marioneta de dat vina pe el pentru toti cei 30 de ani de hotie si prapad..... JALNIC... sa se bucure prostii de raul unui individ, in timp ce toti teparii gen Tariceanu, Ghita, Ponta, Voiculescu si restul spagarilor liberi, sunt scosi pe usa din dos si spalati, ca prostii uita ! DNA si toate institutiile pline cu neamuri platite aiurea cu bani grei, sunt in vacanta, de vreo 2 ani cel putin !!!...ni-l tot arata pe Dragnea cum fac ei legea cu el... am inteles, dar restu ?.... desene animate pentru fraieri, cam asta e toata povestea asta. Restul se plimba pe la Monaco, iar copiii lor au toti "afaceri" cu "statul".
Raspunde

Mission

Acum 2 săptămâni

Dar pe Basescu si cei care lucrat la stat si s-au umplut de bani din afaceri cu statul ,Blaga, Udera, fostl sot al lui Udrea, Berceanu si restul? Ca de taiat pensii si salarii au fost buni.... A recuperat statul banii de la ei? Saracul Dragnea. Ii tot inventeaza dosare. Cuiva i-a fost tare frica de Dragnea de l-au arestat la comanda. Trafic de influenta? Nenorocitilor, voi , ca va puneti pilele in functii pe care nu le merita, cum se numeste? Nu tot trafic de influenta?? Pupati in fund pe oricine are o functie, acolo, ca sa ajungeti la baii publici! Te apuca si scarba!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus