Marţi,
29.04.2025
Cer Senin
Acum
9°C

Se poartă sau nu masca în curțile școlilor sibiene? Ce spun directorii

Se poartă sau nu masca în curțile școlilor sibiene? Ce spun directorii

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în mai multe conferințe de presă că una dintre măsurile de relaxare în școli ca urmare a scăderii ratei de incidență este renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție în curtea școlii de către elevii care ies în pauze. Acesta a declarat că a trimis adrese inspectoratelor școlare prin care a informat despre acest fapt. Cum nu există însă, un ordin de ministru în acest sens, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, în județul Sibiu această decizie a fost lăsată la latitudinea conducerii unităților de învățământ. Ce au decis unii directori?

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în urmă cu câteva zile, că se poate renunța la purtarea măștii în curtea școlii, dar să se păstreze, în schimb decalarea orarului și a pauzelor. Acesta a declarat că a trimis adrese către inspectoratele școlare  prin care a a anunțat că se poate renunța la obligativitatea purtării măștii în curtea școlii. Trebuie avut grijă, însă, ca aceste spații să nu devină locuri aglomerate, în mod special prin menținerea orelor și a pauzelor decalate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean în județul Sibiu, purtarea măștii în curtea școlii rămâne la latitudinea conducerii unităților școlare.

„Noi la ora actuală nu avem niciun fel de ordin de ministru care să modifice vechile reglementări, dar mergem pe faptul că domnul ministru a menționat în toate conferințele de presă faptul că în pauze se poate renunța la mască, dacă se oferă spațiul necesar și nu există aglomerație și sunt condiții de siguranță atunci mergem pe libertatea școlilor de a decide. Pot să vă spun că, cel puțin în municipiul Sibiu sunt școli în care directorii sunt reticenți în a lăsa copiii fără mască în curtea școlii”, spune prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Contactați telefonic de reporterul Turnul Sfatului, câțiva directori ai unor școli din Sibiu au păreri împărțite vis a vis de purtarea sau nepurtarea măștii în pauze.

La Școala Gimnazială nr. 21 din Sibiu, masca nu mai este obligatorie în curtea școlii.

„Hotărârea de a purta sau nu mască a venit de sus, de la minister. Există document comun de la Ministerul Sănătății și Ministerul Educației în care se spune că în curtea școlii nu se mai poartă mască așa că, la școala noastră nu mai este obligatorie purtarea măștii în curtea școlii. Cu toate acestea sunt copii care vin încă spre școală cu mască, pentru că așa s-au obișnuit”, spune prof. Violeta Solomon, director al Școlii Nr. 21 din Sibiu.

La Școala Gimnazială „Regina Maria”, însă, masca este, în continuare, obligatorie în curtea școlii.

„La școala noastră se poartă, în continuare masca. Pauzele rămân, în continuare, decalate, deci distanțarea se asigură, însă, chiar dacă ordinul de ministru a fost modificat o dată cu scăderea ratei de incidență și cu revenirea copiilor la școală, eu nu am văzut să se precizeze undeva că se renunță la purtarea măștii în curtea școlii. Am interpretat că și acest spațiu face parte tot din incinta școlii și păstrăm masca. Nu sunt specificații clare. Atât timp cât în conferința de presă de sâmbătă ministrul educației a recomandat purtarea măștii în jurul școlii sau a spațiilor aglomerate, considerăm că și curtea școlii este un spațiu oarecum aglomerat. În cazul în care copiii își mănâncă pachețelul sau beau apă se retrag și-și dau jos masca”, spune prof. Ana Bersan, director al școlii „Regina Maria” din Sibiu.

Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Sibiu, prof. Cornel Țichindelean spune că la această școală elevii nu mai trebuie să poarte mască.

„În curtea școlii elevii nu mai poartă mască dacă sunt distanțați. La ore, însă, o poartă în continuare. La școală nu există niciun caz de COVID nu cred că avem pentru ce sa ne facem griji. Lăsăm copiii fără mască în pauze să le mai vedem fețele și să mai respire și ei”, spune prof. Cornel Țichindelean.

Conducerea Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu a decis purtarea măștii în continuare, în curtea școlii.

„HG 550 din 14 mai 2021 precizează că se poate institui obligativitatea purtării măștii, în spații aglomerate, iar Hotararea Comitetului Judetean pentru Situații de urgență nr. 47/15.05.2021 spune că se menține obligativitatea purtării măștii, de asemenea, în spații aglomerate, astfel încât, pentru a preveni orice fel de incident neplăcut, am stabilit că în spațiile exterioare incintei, respectiv în curtea școlii se recomandă purtarea ei. Paza bună, înainte de toate, poate să ne asigure liniștea și sănătatea, prin urmare, chiar dacă nu e un spațiu aglomerat, toată lumea a purtat masca de la intrarea pe poarta școlii. N-am întâmpinat niciun fel de situații excepționale”, spune prof. Alexandra Tischer, directorul colegiului.

Măsurile anunțate de ministrul educației fac parte din planul de relaxare al autorităților în urma scăderii ratei de incidență.

Sursa foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Contra

Acum 3 ani

Cand vor decide sa vina toti elevii fizic ;la scoala?
Raspunde

Ionut

Acum 3 ani

Cam iresponsabil domnule Țichindelean. La scoala nr. 18 pauzele nu sunt decalate. Unde e distanțarea? E bine ca nu sunt cazuri. Haideti sa facem tot posibilul sa rămână asa, nu de alta dar ca să poată veni toți elevi la scoala în siguranta
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus