Conducerea societății Comtram consideră că Diana Mureșean, consilier local, și-a exprimat prea repede opiniile referitoare la calitatea lucrărilor de pe bulevardul Victoriei.
Conducerea societății Comtram a reacționat după aprecierile făcute de către Diana Mureșan, consilier local al Sibiului, pe tema lucrărilor de asfaltare de pe bulevardul Victoriei. Aceasta a arătat, în cursul zilei de vineri, că trotuarele au fost asfaltate până în scoarța copacilor sau că ciotul rămas de la un fost copac nu a fost îndepărtat și a fost înconjurat cu asfalt (mai multe detalii aici).
Reprezentanții Comtram arată că aceste lucrări sunt executate în baza contractului încheiat cu Primăria Sibiu pentru întreținerea și repararea străzilor din oraș. Și că ceea ce a fotografiat Diana Mureșan era doar o etapă, finisajele ulterioare aducând lucrările în parametrii prevăzuți de normative.
”Lucrările pe bulevardul Victoriei constau în frezat și turnat asfalt pe carosabil (o bandă de mers) și decapare și turnare asfalt pe trotuare. Menționăm că lucrările nu sunt finalizate, se află în termenul de execuție contractual, astfel încât doamna consilier local Diana Mureșan, care și-a exprimat nemulțumirea, a vizionat și fotografiat doar o etapă a desfășurării lucrărilor. Așa cum se poate vedea din fotografia alăturată, în jurul trunchiului copacului nu este asfaltat, lucrarea fiind finalizată în ziua apariției articolului dvs. în jurul orei 16:30. În ceea ce privește îndepărtarea «proaspătului ciot» la care doamna consilier face referire, precizăm că această operațiune nu face obiectul contractului mai sus menționat, rădăcina acestuia urmând a fi îndepărtată de o echipă specializată, prin grija Primăriei Sibiu”, se arată în dreptul la replică semnat de directorul general, Ilie Tudor Carabulea.
Fotografia realizată de consilierul local Diana Mureșan (stânga) și cea transmisă de Comtram (dreapta)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: asfalt , victoriei , lucrari , Sibiu , comtram
Vizualizari: 4782
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
X-ulescu
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
Kokos